Trump apelează la lideri militari pentru negocieri cu Iranul și Ucraina: semnale de forță și o schimbare în diplomație

Sursa foto: Apnews

Președintele american Donald Trump a recurs la o abordare neobișnuită în gestionarea unor dosare externe delicate, atribuind roluri de prim-plan unor lideri militari în negocieri diplomatice menite să tempereze tensiunile cu Iranul și să avanseze discuțiile privind încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina. Miza administrației sale pare a fi atât utilizarea expertizei tehnice și regionale a oficialilor militari, cât și trimiterea unui semnal implicit de determinare — inclusiv amenințarea forței — în fața interlocutorilor.

Un amiral la masa negocierilor cu Iranul

Admiralul Brad Cooper, comandantul U.S. Central Command (CENTCOM), a fost trimis în Oman pentru a participa la runde indirecte de discuții între Statele Unite și Iran cu privire la programul nuclear iranian. Prezența sa, în uniformă de gală, a fost interpretată de oficiali și analiști ca un element menit să reamintească interlocutorilor capacitatea militară americană concentrată în regiune.

Discuțiile în Oman urmau să calmeze o creștere de tensiuni care a pus întreaga regiune pe marginea escaladării. Președintele Trump a descris rundele ca fiind „foarte bune” și a anunțat planuri pentru noi întâlniri la începutul săptămânii viitoare, avertizând totodată că, în absența unui acord privind programul nuclear, „consecințele vor fi foarte severe”.

În paralel cu demersurile diplomatice, Washingtonul a consolidat prezența militară: Donald Trump a trimis portavionul USS Abraham Lincoln și alte nave de război în zonă în timpul reprimării sângeroase a protestelor din Iran. Această combinație de dialog și forță a alimentat dezbateri despre natura și eficacitatea tacticilor folosite de administrație.

„Menită să transmită un mesaj”

Reacțiile experților la decizia de a include un lider militar la masa negocierilor au fost mixte. Michael O’Hanlon, analist în apărare și politică externă la Brookings Institution, a explicat că prezența amiralului Cooper părea menită „să semnaleze hotărâre și să intimideze”. Potrivit lui O’Hanlon, includerea comandantului CENTCOM în echipa de negocieri este „destul de neobișnuită” și pare mai degrabă orientată spre transmiterea unui mesaj decât spre întărirea greutății echipei de negociere din punct de vedere tehnic.

Pe de altă parte, Michael Singh, fost director senior pentru Orientul Mijlociu la Consiliul Național de Securitate în administrația George W. Bush și în prezent managing director la Washington Institute for Near East Policy, a subliniat latura pragmatică a deciziei. Singh a remarcat că membrii delegației precum Steve Witkoff și Jared Kushner sunt generalişti în materie diplomatică, în timp ce Cooper aduce cunoștințe tehnice despre capacitățile nucleare și militare ale Iranului, precum și acces la experți militari care pot evalua concesiunile propuse de Teheran.

Elisa Ewers, care a ocupat poziții în domeniul securității naționale în administrațiile George W. Bush și Barack Obama și care este acum cercetătoare pentru Orientul Mijlociu la Center for a New American Security, a criticat tendința de a privilegia lideri militari în roluri diplomatice. Ewers a susținut că această practică subevaluează diplomația profesională, care necesită adesea timp și investiție continuă pentru a produce rezultate, invocând expresia potrivit căreia „nu fiecare cui îi trebuie un ciocan”.

Eliot Cohen, fost consilier la Departamentul de Stat în administrația Bush și astăzi analist la Center for Strategic and International Studies, a răspuns observând că există precedent istoric pentru implicarea liderilor militari în negocieri de control al armamentelor, în special în timpul Războiului Rece. Totuși, Cohen a apreciat că trimiterea lui Dan Driscoll, secretarul Armatei, în calitate de negociator pentru procesul privind Ucraina este o alegere mai neobișnuită.

Rolul lui Dan Driscoll în negocierile privind Ucraina

Dan Driscoll, secretarul Armatei Statelor Unite și cel mai înalt oficial civil al armatei, a fost implicat în eforturile de a facilita discuțiile menite să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, aflat la aproape patru ani. El a fost mobilizat pentru prima dată în noiembrie, când rundele de discuții stagnau, folosindu-și o călătorie deja planificată în Ucraina pentru a se întâlni cu președintele Volodymyr Zelenskiy și cu oficiali de rang înalt din guvern, forțele armate și industria apărării.

Conform unei persoane familiarizate cu negocierile, care a vorbit sub protecția anonimatului din cauza naturii sensibile a discuțiilor, responsabilitatea lui Driscoll s-a conturat ca fiind aceea de intermediar între autoritățile ucrainene și emisarul special al președintelui Trump, Steve Witkoff, precum și Jared Kushner. Persoana a precizat că în timpul pauzelor dintre sesiuni Driscoll a menținut dialogul cu partea ucraineană, folosindu-se de experiența sa militară pentru a facilita comunicarea și pentru a păstra deschisă linia de discuție.

Driscoll are o experiență militară directă: a servit ca ofițer în armata de tancuri pentru mai mult de trei ani, a deținut gradul de locotenent întâi și a fost desfășurat în Irak între octombrie 2009 și iulie 2010. Această experiență de teren îi conferă un punct de vedere practic asupra problemelor militare care apar în negocieri, dar și credibilitate în dialogul cu oficiali militari ucraineni.

Consolidarea canalelor militare

La rândul său, în Abu Dhabi, Driscoll a fost însoțit de generalul Alexus Grynkewich, comandant pentru Europa al forțelor americane și NATO, care a contribuit la reînființarea dialogului militar de înalt nivel între Statele Unite și Rusia pentru prima dată în patru ani. Un comunicat al armatei americane a subliniat că acest mecanism „va oferi un contact militar-consistent pe măsură ce părțile continuă să lucreze pentru atingerea unei păci durabile”.

Reintroducerea acestor canale militare de comunicare este văzută de oficiali ca o necesitate practică: în perioadele tensionate, contactele directe între structurile militare pot reduce riscul de incidente accidentale și pot facilita discuții tehnice esențiale pentru implementarea oricăror acorduri viitoare.

O schimbare în arhitectura diplomației americane

Decizia administrației Trump de a pune în prim-plan lideri militari în negocieri diplomatice reflectă o schimbare mai amplă în modul în care politica externă americană este gestionată, fiind caracterizată de preferința pentru emisari personali ai președintelui și de retragerea în anumite cazuri a diplomaților de carieră. Alături de Witkoff și Kushner, această triadă de intermediari a gestionat simultan multiple dosare complicate, iar implicarea liderilor militari pare să fie un element complementar în această strategie.

Criticii susțin însă că soluțiile militare nu pot înlocui efortul de durată al diplomației profesioniste. Specialiști ca Elisa Ewers avertizează că abordarea actuală poate submina instrumentele tradiționale ale diplomației, care adesea necesită ani de muncă și relaționare pentru a produce rezultate tangibile și durabile.

Expertiză tehnică versus mesaje politice

Susținătorii implicării oficialilor militari în negocieri argumentează că aceste figuri pot aduce expertiză tehnică esențială. Cooper, de exemplu, a vorbit pe larg despre capacitățile nucleare și militare ale Iranului în cadrul audierii sale de confirmare, care a avut loc în iunie, imediat după ce Statele Unite au lansat lovituri asupra unor situri nucleare-cheie din Iran. Cunoștințele sale tehnice și accesul la experți militari ar putea permite evaluarea rapidă a concesiilor propuse și a riscurilor aferente.

Totuși, există riscul ca prezența uniformelor și a simbolurilor militare să eclipseze componentele diplomatice ale negocierilor, transformând dialogul într-o brută demonstrație de forță. Analiști precum Michael O’Hanlon se întreabă în ce măsură aceste semnale vor încuraja o schimbare de poziție din partea Iranului sau vor întări pozițiile conservative din cadrul guvernului de la Teheran.

Context și urmări posibile

Contextul în care au avut loc aceste inițiative include represiunea sângeroasă a protestelor din Iran și reacțiile internaționale la situația din regiune. Trump a amenințat în repetate rânduri utilizarea forței pentru a determina Iranul să accepte angajamente privind programul nuclear. În același timp, negocierile pentru Ucraina au rămas o prioritate pentru administrație, iar implicarea lui Driscoll reflectă o încercare de a menține dialogul tehnic și militar activ între runde diplomatice.

Rămâne de văzut dacă strategia de combinare a semnalelor de forță cu inițiative diplomatice va produce rezultatele dorite. Unii experți consideră că această abordare poate forța o schimbare rapidă de comportament, în timp ce alții subliniază că durabilitatea oricărui acord va depinde de capacitatea părților de a construi încredere și mecanisme de implementare pe termen lung.

Casa Albă nu a oferit un răspuns oficial detaliat privind motivele exacte ale includerii amiralului Cooper în delegația pentru Oman, iar administrația continuă să gestioneze în paralel negocierile atât pentru programul nuclear iranian, cât și pentru încheierea războiului din Ucraina printr-un mix de emisari civili, consilieri personali și lideri militari.

Pe măsură ce aceste demersuri avansează, vor fi urmărite cu atenție atât evoluțiile la masa negocierilor, cât și modul în care combinația dintre diplomație neconvențională și prezența militară va influența deciziile părților implicate.

Surse: AP News