Biopicul „Michael” stârnește critici acerbe: între laude pentru muzică și acuzații de cosmetizare a imaginii

Sursa foto: Bbc

Noua peliculă biografică dedicată lui Michael Jackson a aprins dezbateri intense în rândul criticilor de film. Deși performanța nepotului starului, Jaafar Jackson, a fost primită aproape în unanimitate cu laude, recenziile se împart puternic: unii critici laudă experienta muzicală și recreerea scenelor-concert, în timp ce alții condamnă filmul pentru că ar construi o versiune prea „curată” și pentru că evită în mod deliberat controversele care au marcat viața artistului.

Un portret dominat de spectacolul muzical

Filmul, regizat de Antoine Fuqua, urmărește parcursul artistului de la succesul alături de Jackson 5 până la cariera solo uriașă care l-a consacrat ca „King of Pop”. Producția beneficiază financiar de sprijinul avutului starului decedat și folosește vocile originale ale lui Michael Jackson în secvențele muzicale, ceea ce oferă spectatorilor o experiență sonoră autentică concentrată pe hituri precum „Billie Jean”, „Beat It”, „Smooth Criminal” și „Black or White”. Albumul Thriller din 1982, cel mai bine vândut din toate timpurile, apare ca element central al celebrării muzicale a filmului.

Recepția critică: polarizare puternică

Vocea criticilor negativi: „whitewash”, „ghoulish” și „soulless cash grab”

Mai mulți critici de renume au deplâns orientarea filmului către o viziune idealizată a artistului. Robbie Collin, de la The Telegraph, a descris pelicula ca fiind un „whitewash”, subliniind că evitarea referințelor la acuzațiile grave aduse lui Jackson reprezintă o problemă aproape fatală pentru credibilitatea unei astfel de lucrări. În opinia sa, este puțin plauzibil ca un film intitulat despre Michael Jackson să nu menționeze, măcar oblic, controversele și tristețile care i-au marcat viața ulterioară.

Clarisse Loughrey, de la The Independent, a acordat doar un singur stea și a caracterizat filmul drept „macabru, fără suflet și o tentativă de a face bani” („ghoulish, soulless cash grab”), spunând că producția transformă omul într-un produs, concentrându-se mecanic pe recrearea celor mai faimoase imagini din cariera sa. Peter Bradshaw, de la The Guardian, a observat că pelicula abundă în clișeele filmelor muzicale și se comportă „ca un montaj de trailer de 127 de minute”, remarcând totodată că filmul refuză să ilustreze suferința copilăriei artistului sau posibila sa victimă a abuzurilor paterne.

Revueuri dure au mai venit din partea altor publicații: Kevin Maher, de la The Times, a argumentat că pelicula va rămâne în istorie a genului biopic ca un moment de cotitură negativ, în timp ce Danny Leigh, de la Financial Times, a susținut că filmul „mizează pe fervoarea mesianică și uită să ofere viață interioară”. John Nugent, de la Empire, a descris întreaga abordare drept una foarte asemănătoare unei mașini cinice de făcut bani.

Criticul BBC, Nicholas Barber, a avut la rândul său o părere dură, calificând filmul drept o producție „banală și abia competentă, potrivită pentru televiziune de zi”, iar Terry Staunton, de la Radio Times, i-a acordat două stele, observând că pelicula „plutește de la o scenă subdezvoltată la alta”.

Note pozitive: muzica și portretizarea principală

Există, însă, și critici care au găsit în film motive de apreciere. David Rooney, de la The Hollywood Reporter, a afirmat că fanii nostalgici vor găsi în film „un val cald de plăcere transportantă” și că, privit strict ca o celebrare a cântecelor și a spectacolului lui Jackson, filmul este remarcabil. Rooney a avertizat că producția poate da impresia de a transforma artistul într-un sfânt, situație care nu va fi bine primită de cei care nu pot separa arta de artist.

Owen Gleiberman, de la Variety, a apreciat cât de bine funcționează pelicula ca un biopic „mediocru, dar captivant la mijlocul drumului”, lăudând performanțele și cinematografia. Pete Hammond, de la Deadline, a scris că filmul „nu reușește să ofere perspective noi”, dar că Jaafar Jackson „uimește” și că filmele acestui tip vor fi consumate cu plăcere de fani, sugerând că publicul va pleca din sală „probabil dansând”.

Mai multe critici au remarcat performanța lui Jaafar Jackson în mod concret: The Independent a numit asemănarea „înfricoșător de fidelă”, The Hollywood Reporter a apreciat faptul că actorul „dispare în rol”, iar Deadline a declarat că el „vinde această prestație” prin combinația dintre mișcările de dans și talentul dramatic.

Omiterea acuzațiilor și reshoots: motive legale și schimbarea finalului

Una dintre cauzele principale ale controverselor legate de film este omiterea aproape totală a oricărei mențiuni despre acuzațiile de abuz sexual aduse lui Michael Jackson. Inițial, producția includea referințe la aceste scandaluri, iar a treia parte a filmului ar fi fost dedicată incidentului în care Jordan Chandler, în vârstă de 13 ani la momentul respectiv, a acuzat comportamente abuzive. Potrivit informațiilor publicate în publicații de specialitate, o clauză redescoperită într-un acord anterior (NDA) cu Chandler a interzis în mod explicit înfățișarea sau menționarea sa într-un film, ceea ce a determinat decizia legală de a elimina acele fragmente.

În consecință, au avut loc reshoots pentru a înlocui materialul eliminat, iar scenariul a fost schimbat astfel încât pelicula să se încheie în anii 1980, înainte ca primele acuzații de acest tip să fi devenit publice. Această alegere narativă a alimentat acuzațiile criticilor că filmul a fost „albit” de aspectele problematice, deprivind pelicula de complexitatea umană a personajului și de controversele care i-au marcat ulterior viața.

Directorul Antoine Fuqua a declarat că nu cunoaște adevărul din spatele acuzațiilor, dar a exprimat o notă de scepticism față de unii dintre acuzați, spunând că „uneori oamenii fac lucruri urâte pentru bani”, o remarcă ce a fost interpretată de unii ca o diminuare a gravității acuzațiilor.

Este important de menționat și contextul judiciar: într-un alt caz separat, o instanță a achitat în 2005 pe Michael Jackson în legătură cu acuzațiile aduse de un alt băiat de 13 ani, verdict care rămâne parte din tabloul complex al controversei publice în jurul artistului.

Distribuție, echipă și elemente de producție

Pelicula îl are în rolul principal pe Jaafar Jackson, nepotul lui Michael, fiul lui Jermaine Jackson. În distribuție mai figurează Colman Domingo în rolul patriarhului Joe Jackson, Nia Long ca Katherine Jackson, și Miles Teller în rolul avocatului de divertisment John Branca. Regia este semnată de Antoine Fuqua, cunoscut pentru filme precum Training Day și The Equalizer.

Pe lângă utilizarea vocilor originale, filmul pune accent pe reconstrucția spectacolelor live ale vedetei, secvențele muzicale fiind adesea indicate de recenzenți ca punctele forte ale producției, afișând o coregrafie și o realizare tehnică care evocă energia show-urilor lui Jackson.

Reacții din partea familiei și a publicului

La premierele filmului, membri ai familiei Jackson au fost prezenți: fiii lui Michael, Prince Jackson și Bigi (fost cunoscut sub numele Blanket), s-au alăturat altor rude la proiecții publice. Paris Jackson, fiica artistului, a lipsit de la aceste evenimente și declarase anterior că filmul răspunde unei mentalități de „fandom” care continuă să trăiască într-o fantezie, exprimând rezerve față de modul în care familia și opera artistului sunt prezentate.

Reacțiile publicului vor rămâne, cel mai probabil, la fel de împărțite precum cele ale criticilor. Pentru unii spectatori, filmul oferă o ocazie de a retrăi muzica și spectacolele unui artist legendar; pentru alții, omiterea aspectelor controversate reprezintă o lipsă de onestitate jurnalistică și artistică.

Locul filmului în valul biopicelor muzicale

„Michael” apare pe un val de filme biografice despre muzică care a dominat box office-ul în ultimul deceniu. Producții despre artiști precum Queen, Sir Elton John, Bob Dylan, Aretha Franklin, Elvis Presley, Bruce Springsteen, Bob Marley, Amy Winehouse, Robbie Williams și Whitney Houston au demonstrat că studiourile văd în biopicuri un pariu financiar sigur. Criticii observă, însă, că succesul financiar nu garantează întotdeauna profunzimea sau onestitatea tratării subiectului.

În final, filmul rămâne o demonstrație a tensiunii dintre celebrarea artistică și responsabilitatea de a prezenta o imagine cuprinzătoare a vieții unei figuri publice controversate. De la performanțele muzicale care încântă la reproșurile privind cosmetizarea faptelor, „Michael” declanșează o dezbatere despre limitele turnării unei biografii cinematografice atunci când drepturile, acordurile juridice și memoria publică se intersectează.

Mai multe detalii despre contextul reshoots și modificările scenariului au fost relatate de publicații de specialitate, iar recenzii diverse continuă să apară pe măsură ce filmul este vizionat de public și critici de pretutindeni.

Surse principale: BBC, Variety, The Hollywood Reporter