Amnesty International: Elevi nord-coreeni ar fi fost executați pentru că au vizionat „Squid Game” și consumau cultura sud-coreeană

Sursa foto: Digi24

Raportul Amnesty atrage un semnal de alarmă asupra pedepselor pentru consumul de media străină

O investigație realizată de Amnesty International arată că autoritățile din Coreea de Nord ar fi aplicat pedepse extreme, inclusiv execuții publice, împotriva unor elevi și adolescenți care au consumat conținut media din Coreea de Sud, printre care serialul de succes „Squid Game” şi muzică K-Pop. Informațiile din raport au fost preluate de presa internațională și sintetizate în relatarea publicată recent.

Ce arată mărturiile adunate de Amnesty

Organizația pentru drepturile omului a bazat concluziile pe 25 de interviuri aprofundate realizate în 2025 cu nord-coreeni care au fugit din țară între 2012 și 2020. Majoritatea persoanelor intervievate aveau între 15 și 25 de ani în momentul în care au părăsit Coreea de Nord. Relatările acoperă o serie de cazuri în care consumul sau distribuirea de filme, seriale şi muzică sud-coreene ar fi dus la pedepse severe: execuții, trimiterea în lagăre de muncă și umiliri publice brutale.

Mărturii care indică execuţii legate de „Squid Game”

Unul dintre cei intervievați a povestit că, în provincia Yanggang, în apropierea frontierei cu China, au avut loc execuții ale unor persoane, inclusiv elevi de liceu, pentru că vizionau „Squid Game”. Într-un caz separat, documentat de Radio Free Asia, ar fi existat o execuție în provincia Hamgyong de Nord în 2021, legată de distribuirea serialului. Amnesty subliniază că aceste relatări din provincii diferite sugerează existența mai multor execuții asociate cu vizionarea sau distribuirea de produse media sud-coreene.

Cadru legal care agravează represiunea

Potrivit raportului, represiunile s-au intensificat sub conducerea liderului Kim Jong Un, după intrarea în vigoare a unei legi din 2020 menite să suprime „gândirea și cultura contrareacționare”. Această legislație califică mass-media sud-coreeană drept o „ideologie putredă care paralizează spiritul revoluționar al poporului”. Legea prevede pedepse cuprinse între 5 și 15 ani de muncă forțată pentru vizionarea sau deținerea de seriale, filme sau muzică sud-coreene, iar sancțiunile pot fi mult mai severe — inclusiv pedeapsa cu moartea — pentru persoanele care distribuie astfel de materiale sau organizează vizionări în grup.

Impactul banilor și al relațiilor asupra aplicării pedepselor

Mai multe mărturii incluse în raport indică faptul că modul de aplicare al sancțiunilor depinde, în practică, de situația financiară a persoanelor vizate și de relațiile familiale ale acestora. Choi Suvin, în vârstă de 39 de ani, care a plecat din Coreea de Nord în 2019, a relatat că oamenii fără resurse economice sunt nevoiți să își vândă locuințele pentru a strânge sume de 5.000 sau 10.000 de dolari necesare pentru a plăti mita prin care speră să iasă din lagărele de reeducare. Astfel, banii ar deveni o garanție informală a evitării pedepselor cele mai dure.

Alți martori au oferit exemple în care familiile cu conexiuni au reușit să obțină doar avertismente pentru adolescenții prinși consumând media sud-coreeană. Kim Joonsik, 28 de ani, a spus că a fost prins de trei ori uitându-se la seriale sud-coreene înainte de a pleca în 2019, dar nu a primit sancțiuni legale pentru că familia lui avea relații care i-au facilitat evitarea pedepsei. În schimb, persoane ale căror familii nu au putut plăti mită sau nu aveau relații au primit pedepse severe, inclusiv condamnări la ani de muncă silnică, după cum a relatat un alt martor care a spus că trei prieteni de liceu au fost trimiși la muncă forțată la sfârșitul anilor 2010.

Execuții publice ca instrument de „educație ideologică”

Un număr de martori au povestit că, din copilărie, au fost duși la execuții publice, considerate de autorități drept parte a unei „educații ideologice”. O astfel de experiență i-a marcat pe mulți dintre cei care au fugit ulterior din țară. Kim Eunju, în vârstă de 40 de ani, care a părăsit Coreea de Nord în 2019, a relatat că, la 16 sau 17 ani, în gimnaziu, elevii erau duși la execuții și li se arăta în mod explicit consecințele privirii sau distribuirii mass-media sud-coreene. Acest fapt era folosit pentru a transmite un mesaj clar: consumul de informații din exteriorul regimului se pedepsește sever și public.

Unități speciale de poliție și percheziții fără mandat

Amnesty a mai descoperit existența unei unități de poliție specializate, denumită „Grupul 109”, care ar efectua percheziții la domiciliu și controale pe stradă fără mandat, cu scopul găsirii materialelor media străine. Cel puțin 15 dintre persoanele intervievate au descris operațiunile acestei unități în regiuni diferite. Un evadat a povestit că ofițerii care participau la aceste raiduri justificau acțiunile prin necesitatea de a plăti mită superiorilor: „Nu vrem să vă pedepsim aspru, dar trebuie să mituim șefii noștri pentru a ne salva propriile vieți”. Această dinamică sugerează că presiunile interne, corupția și frica de repercusiuni afectează modul în care sunt aplicate pedepsele.

Răspândirea pe sub mână a presei străine și ambivalența consumului

În ciuda riscurilor extreme, raportul arată că mass-media străină continuă să fie larg răspândită în Coreea de Nord. Materialele sunt introduse ilegal din China, în special pe stick-uri USB, și sunt vizionate pe laptopuri. Persoanele care au fugit din țară au descris un tablou surprinzător: muncitorii urmăresc conținutul în mod deschis, unii oficiali de partid îl privesc și îl citesc cu mândrie, agenții de securitate urmăresc în secret, iar poliția, în anumite condiții, este complice prin toleranță tacită. Unii martori au concluzionat că „toată lumea știe că toată lumea se uită, inclusiv cei care aplică represiunea”, ilustrând o ambivalență a aplicării legii și o normalizare a consumului clandestin al produselor culturale sud-coreene.

Coroborări cu alte instituții și investigații anterioare

Brutalitatea descrisă de foștii nord-coreeni intervievați de Amnesty este în linie cu rapoarte similare din ultimii ani privind tratamentul aplicat de regim pentru persoanele care intră în contact cu informații și produse media străine. Autorități sud-coreene, investigatori ai Organizației Națiunilor Unite și posturi de televiziune finanțate de Statele Unite au documentat anterior execuții publice și condamnări la lagăre de muncă pentru ascultarea unor emisiuni radio interzise sau pentru distribuirea de filme și muzică din Coreea de Sud.

La începutul anului 2024, imagini difuzate de CNN au arătat doi adolescenți nord-coreeni condamnați la ani de muncă silnică pentru că au vizionat și distribuit seriale sud-coreene, iar un raport al ONU privind drepturile omului avertiza în anul precedent că regimul recurge tot mai frecvent la execuții publice pentru a instaura frica, inclusiv pentru infracțiuni legate de accesul la informații străine.

Reacție și interpretare din partea Amnesty

În fața acestor relatări, Sarah Brooks, director regional adjunct al Amnesty International, a subliniat natura distopică a cadrului legal și a practicilor de aplicare a legii din Coreea de Nord. Ea a explicat că mărturiile adunate arată cum, în practică, vizionarea unui serial sud-coreean poate deveni o infracțiune ce costă viața, dacă persoanele vizate nu dispun de resursele necesare pentru a obține scăparea de pedepse prin mijloace corupte.

Semnal pentru comunitatea internațională

Raportul Amnesty funcționează ca un avertisment adresat comunității internaționale cu privire la modul în care legislația și mecanismele de aplicare din Coreea de Nord pot transforma accesul la informație într-o amenințare mortală pentru cetățeni. Documentarea experiențelor supraviețuitorilor și evadaților oferă detalii directe despre mecanismele represive și despre modul în care se exercită controlul ideologic, ceea ce poate servi drept bază pentru investigații suplimentare și presiune diplomatică în spațiul internațional.

Contextul regional și social

Consumul de produse culturale sud-coreene, de la seriale la muzică K-Pop, este privit de regimul de la Phenian ca o amenințare ideologică și socială. Legea din 2020 și aplicarea ei indică o strategie sistematică de suprimare a influențelor externe care ar putea eroda doctrina oficială. În același timp, proliferarea conținutului pe drumuri clandestine arată o contradicție: în ciuda măsurilor restrictive, populația continuă să caute și să acceseze informații și divertisment din afara granițelor controlate de stat.

Ce rămâne neschimbat în relatare

Raportarea Amnesty și coroborările cu alte instituții nu aduc dovezi absolute pentru fiecare incident în parte, dar oferă un tablou consistent, construit pe multiple mărturii și investigații independente, care indică existența unei politici represive severe împotriva consumului de media sud-coreeană. Cazurile menționate — inclusiv cele legate de „Squid Game” și K-Pop — reflectă o practică de pedepsire care afectează în special tinerii și pe cei fără resurse sau relații care ar putea atenua consecințele.

Amnesty International a cerut în mod implicit o atenție sporită asupra acestor practici și o reacție din partea comunității internaționale, în timp ce dovezile adunate rămân elemente cheie pentru înțelegerea modului în care regimul nord-coreean controlează accesul la informație și cultură externă.

Mai multe detalii despre raport și context pot fi găsite în relatarea publicată pe site-ul oficial al publicației care a preluat investigația, însoțită de materialele citate și de istoricul mărturiilor documentate.

Text Link