Scoția, la un pas de a legaliza asistarea la moarte: Parlamentul se pregătește pentru votul decisiv

Sursa foto: Bbc

După mai bine de un an de dezbateri aprinse, Parlamentul Scoțian se află în fața unei decizii istorice privind legalizarea asistării la moarte pentru adulţii cu boli terminale. Proiectul de lege, denumit Assisted Dying for Terminally Ill Adults (Scotland) Bill, a trecut printr-un proces legislativ intens, marcat de sute de amendamente şi de discuţii care au atins argumente morale, practice şi constituţionale. Votul final, programat pentru marţi, este considerat extrem de strâns şi ar putea stabili dacă Scoţia va deveni prima dintre naţiunile Regatului Unit care permite în mod legal asistarea la moarte.

Ce prevede proiectul de lege?

Iniţiat de deputatul liberal-democrat Liam McArthur, proiectul propune posibilitatea ca un adult cu o boală terminală, care este competent din punct de vedere mental şi care a avut reşedinţa în Scoţia cel puţin 12 luni, să solicite o substanţă aprobată pentru a-şi încheia viaţa. Pentru ca solicitarea să fie acceptată sunt necesare aprobările a doi medici.

Substanţa letală ar urma să fie furnizată de un profesionist medical, însă administrarea acesteia ar trebui să fie făcută de persoana în cauză, în mod voluntar. În ultimele zile de dezbatere a fost introdusă şi o clauză privind speranţa de viaţă: doar cei care pot «fiţi rezonabil de aşteptat să moară în termen de şase luni» ar fi eligibili.

Proiectul este a treia încercare serioasă a Parlamentului Scoţian de a reglementa această chestiune în ultimii 16 ani. În 2010, o propunere anterioară, End of Life Assistance Bill, iniţiată de independenta Margo MacDonald, a fost respinsă cu 85 de voturi la 16. După decesul ei, o altă iniţiativă, preluată de Patrick Harvie din partea Verzii scoţiene, a fost respinsă în 2015 cu 82 la 36. Acum proiectul lui McArthur, dezbătut ca o chestiune de conştiinţă şi nu pe linie de partid, pare mai amplu amendat şi mai strict în prevederi decât propunerile anterioare.

Argumentul moral: autonomie versus ethosul îngrijirii

Dezbaterile morale au concentrat tensiunile dintre două perspective fundamentale. Oponenţii proiectului susţin că nu ar trebui să oferim ajutor pentru a pune capăt vieţii, argument care îşi are rădăcinile în tradiţii religioase şi învăţături creştine. Un grup de clerici de rang înalt, provenind din denominaţii precum Biserica Scoţiei, Biserica Romano-Catolică şi Free Church of Scotland, a trimis parlamentarilor o scrisoare deschisă în care afirmă că «adevărata compasiune nu înseamnă a ajuta pe cineva să moară, ci a ne angaja să avem grijă de el în viaţă».

În tabăra susţinătorilor se află organizaţii precum Humanist Society Scotland, Dignity in Dying Scotland şi Friends at the End, care pledează pentru dreptul la autodeterminare a adulţilor capabili. Această poziţie se sprijină şi pe o tradiţie filozofică îndelungată: David Hume, reprezentant al Iluminismului scoţian, susţinea că sinuciderea nu încalcă o datorie faţă de «Dumnezeu, aproapele sau noi înşine». Astfel, argumentul moral pentru opţiunea asistată se construieşte pe perspectiva autonomiei personale şi a demnităţii în faţa suferinţei insuportabile.

Argumentul practic: garanţii, amendamente şi îngrijorări privind coerciţia

Parlamentul a dedicat ore întregi discuţiilor practice despre modul în care legea ar funcţiona de fapt şi despre gradul de protecţie inclus în text. Susţinătorii susţin că procesul de revizuire a fost riguros şi că proiectul conţine suficiente măsuri de siguranţă. În mai 2025, deputaţii au aprobat principiile generale ale legii cu 70 de voturi pentru şi 56 împotrivă, deşi unii au spus că îşi rezervă opinia finală până la forma finală a actului.

De asemenea, în timpul etapei a doua, un comitet de parlamentari a aprobat 74 din 298 de amendamente propuse. Printre modificările adoptate s-au numărat majorarea vârstei minime de eligibilitate de la 16 la 18 ani şi clarificarea faptului că o dizabilitate sau o afecţiune de sănătate mentală, luate izolat, nu constituie o boală terminală. Pe parcursul etapei a treia au fost adăugate şi alte prevederi menite să asigure voluntarietatea şi competenţa solicitantului.

Unii parlamentari şi critici au ridicat însă semne de întrebare cu privire la riscul de coerciţie, atât explicită, cât şi internă. Russell Findlay, membru al conservatorilor scoţieni, a trecut de la sprijin la opoziţie, motivând că este îngrijorat de posibilitatea ca o persoană aflată pe final de viaţă să fie forţată sau influenţată să ceară asistarea din partea «rudelor lipsită de scrupule sau a unor profesionişti medicali ori juridici în care avea încredere». În plus, el a subliniat riscul ca persoanele în vârstă să ajungă să se simtă o «povară» pentru cei din jur.

De asemenea, parlamentarii independenţi Pam Duncan-Glancy şi Jeremy Balfour, ambii cu dizabilităţi, s-au arătat preocupaţi de ceea ce au numit «coerciţie internă». Duncan-Glancy a explicat: «Extinderea coerciţiei internizate – riscul ca noi să alegem să murim şi ca statul să ajute – este real cu acest proiect de lege. Este vorba despre coerciţia sistemică care ne face să luăm în considerare, pentru doar o clipă, că ar fi mai bine să murim». Balfour a adăugat: «Ca persoană cu dizabilităţi, cunosc foarte bine riscurile nu doar ale coerciţiei, ci şi ale modului în care societatea ne priveşte şi cum ne putem simţi o povară.»

În contrast, deputaţi precum Lorna Slater din partea Verzilor scoţieni au relatat experienţe personale care le-au conturat sprijinul. Slater a povestit despre «frumoasa» moarte asistată a tatălui ei în Canada, la 84 de ani, după mai multe accidente vasculare şi alte probleme de sănătate: el «a fost foarte clar în mintea sa că nu dorea să mai sufere». Despre momentul administrării substanţei, ea a spus că, pe măsură ce acul intra în braţul tatălui, acesta s-a întors către soţia sa care îl ţinea în braţ şi a spus: «aceasta este ultima durere pe care o voi simţi». Pentru Slater, acel moment a fost unul blând şi plin de demnitate.

Un alt susţinător, Dr Sandesh Gulhane, purtătorul de cuvânt pe probleme de sănătate al conservatorilor scoţieni, a argumentat din perspectiva profesională: «Ca medic de familie şi deputat, cred că proiectul privind asistarea la moarte oferă o opţiune sigură şi plină de compasiune pentru cei a căror durere nu poate fi alungată.»

Pe lângă garanţiile menţionate mai sus, etapa finală a procesului legislativ a adăugat cerinţe explicite pentru medici: aceştia trebuie să se asigure că pacientul acţionează voluntar, să verifice în ce măsură beneficiază de îngrijire socială sau de sănătate mentală şi să discute opţiunile de îngrijire paliativă, îngrijire în hospice şi alte tratamente alternative. Adoptarea acestor cerinţe a readus în discuţie calitatea şi accesul la îngrijirea la final de viaţă, susţinând ideea că nu este vorba despre o alegere «ori‑ori», ci despre necesitatea ambelor tipuri de îngrijire.

Un alt argument practic avansat de opozanţi este teama de «pantă alunecoasă», ilustrată prin exemple din Belgia şi Canada, unde numărul de cazuri asistate a crescut pe măsură ce criteriile de eligibilitate s-au lărgit. McArthur respinge paralela, afirmând că textul scoţian nu urmează «modele permisive şi expansive», ci se inspiră din legi «stabile şi strict conturate» din Australia şi din statul american Oregon.

Argumentul constituţional: limitele de competenţă ale Parlamentului Scoţian

Dincolo de dezbaterile etice şi practice, proiectul se loveşte de un obstacol juridic major: competenţa limitată a Parlamentului Scoţian. Legislativul scoţian nu are puteri asupra reglementării «medicamentelor, dispozitivelor medicale şi otrăvurilor» sau asupra reglementării profesioniştilor din domeniul sănătăţii, domenii rezervate Parlamentului de la Westminster. Deoarece proiectul implică atât substanţe cât şi profesionişti medicali, el ar necesita cooperarea guvernului britanic pentru a putea fi pus efectiv în aplicare.

Executivul de la Londra a declarat o poziţie neutră şi a acceptat ideea de a asigura ca guvernul scoţian să aibă puterile necesare asupra «substanţelor sau dispozitivelor». Problema reglementării profesioniştilor medicali s-a dovedit însă mai complicată. Proiectul includea prevederi care conferă protecţii juri­dice pentru membrii personalului medical care nu doresc să participe în proces, permiţându‑le să invoce obiecţia de conştiinţă fără a suferi vreo penalizare.

Una dintre soluţiile discutate între cele două guverne a fost un transfer de competenţe printr‑un mecanism cunoscut ca «section 104 order». Acesta ar presupune adoptarea legii la Parlamentul scoţian după ce prevederile problematice ar fi eliminate din text, cu promisiunea că Westminster le va reinsera ulterior în forma finală a actului. Secretarul scoţian Douglas Alexander a semnalat că guvernul britanic ar fi pregătit să procedeze astfel.

În februarie, însă, un grup format din şapte organizaţii medicale a avertizat că aceasta ar conduce la «o examinare inadecvată», afirmând că astfel de aspecte «nu ar trebui lăsate pentru un proces ulterior în care dezbaterea detaliată, amendamentul şi responsabilitatea sunt semnificativ restrânse». În replică, McArthur a precizat că această problemă a fost rezolvată prin trecerea unor amendamente care ar împiedica punerea în aplicare a legii până când protecţiile pentru personalul medical nu vor fi reinserate în mod explicit.

La rândul lor, asociaţii profesionale au reacţionat diferit: British Medical Association a salutat modificarea, în timp ce Royal College of Psychiatrists in Scotland şi Royal Pharmaceutical Society in Scotland au considerat măsura insuficientă şi şi‑au exprimat opoziţia faţă de forma actuală a proiectului. Ambele organisme au susţinut că parlamentarii nu vor avea posibilitatea să clarifice şi să verifice formula exactă a acelor protecţii în contextul actual. Royal College of Psychiatrists in Scotland a declarat că dezvoltarea legislativă a «slăbit drastic garanţiile esenţiale» şi că proiectul «prezintă acum riscuri inacceptabile pentru publicul larg şi pentru forţa de muncă psihiatrică».

În aceste condiţii, rezultatul este că, după luni de analiză atentă, proiectul ar putea eşua nu din cauza unei opoziţii majore în principiu, ci pentru că, în actualul cadru al devolution‑ului, Scoţia nu ar putea implementa textul într‑un mod satisfăcător din punct de vedere legal şi administrativ.

Contextul mai larg: iniţiative similare în restul Regatului Unit

Pe scena politică mai largă a Regatului Unit, o legislaţie privind asistarea la moarte pentru Anglia şi Wales a trecut de Camera Comunelor în iunie anul trecut, dar se confruntă cu riscul de a rămâne fără timp parlamentar după ce discuţiile au stagnat în Camera Lorzilor, unde au fost propuse sute de amendamente. Acest context arată că tema rămâne una controversată la nivel naţional, iar viitorul oricărei legislaţii depinde şi de procedurile şi priorităţile parlamentare din Londra.

Indiferent de rezultatul votului de marţi, dezbaterea din Scoţia a scos în evidenţă tensiunea persistentă dintre dreptul la autodeterminare a adultului, obligaţia de a proteja persoanele vulnerabile şi complexităţile legate de transferul de competenţe între două niveluri de guvernare. Parlamentarii au încercat să găsească un echilibru între a oferi o opţiune limitată şi strict reglementată pentru cei care suferă şi a institui garanţii suficiente pentru a preveni abuzuri şi coerciţie.

Înainte de vot, susţinătorii speră că noile amendamente şi mecanismele de protecţie vor demonstra că proiectul este „cel mai riguros şi cel mai bine protejat” din lume, în timp ce opozanţii rămân neîncrezători şi avertizează asupra riscurilor pe termen lung şi asupra lacunelor constituţionale rămase nerezolvate.

Votul final va decide dacă Parlamentul Scoţian adoptă textul în forma actuală şi dacă demersul pentru recunoaşterea unei opţiuni legale de asistare la moarte în Scoţia va continua, cu toate implicaţiile juridice şi morale pe care le implică o astfel de schimbare legislativă majoră.

Surse şi documente relevante pot fi consultate pentru detalii suplimentare despre conţinutul proiectului de lege şi despre poziţiile organizaţiilor medicale implicate, inclusiv textul proiectului şi declaraţii oficiale ale unor organisme profesionale.

Textul proiectului de lege în Parlamentul Scoţiei

Declaraţia organizaţiilor medicale asupra controlului şi examinării proiectului

Articolul sursă BBC: dezvoltarea dezbaterii parlamentare