Generalul Jack Keane: cum ar putea Washingtonul să forțeze Iranul cu un apel la Beijing

Sursa foto: Adevărul

Generalul

Analistul strategic și fostul locţiitor al Armatei Statelor Unite, generalul (r) Jack Keane, a prezentat o soluţie neconvenţională pentru criza actuală cu Teheranul, sugerând că răspunsul ar putea veni printr-un apel direct la conducerea chineză. Intervenţia sa a avut loc în cadrul emisiunii Fox & Friends, într-o discuţie cu Brian Kilmeade, şi reflectă un scepticism puternic faţă de eficienţa negocierilor diplomatice cu reprezentanţii iranieni.

Keane, cunoscut ca unul dintre analiştii de top la Washington şi cu o carieră îndelungată în structurile militare americane, a subliniat că Iranul nu pare dispus să renunţe la elementele esenţiale ale proiectului său regional: programul nuclear, arsenalul de rachete balistice, flota de drone şi reţeaua de grupări proxy pe care o sprijină. Potrivit afirmaţiilor sale, orice concesie unilaterală din partea Statelor Unite ar fi greşită, pentru că acele chestiuni reprezintă, în opinia Teheranului, tot ceea ce îi defineşte poziţia strategică.

Scepticism faţă de negocieri: strategia iraniană

Generalul a descris metoda iraniană în negocieri ca fiind una calculată şi abilă la amânare: „sunt maeştri în confuzie şi în amânarea negocierilor”, a spus Keane, argumentând că Teheranul foloseşte dialogul ca pe un instrument pentru a încetini presiunea externă şi pentru a izola deciziile politice interne ale adversarilor. El a explicat că, din perspectiva iraniană, menţinerea discuţiilor pe termen lung reduce probabilitatea unei reveniri la opţiunea militară din partea americană.

Pe lângă comentariile legate de tacticile diplomatice, fostul oficial militar a remarcat şi faptul că buna desfăşurare a negocierilor poate fi prezentată ca un succes public pentru administraţia care le iniţiază, însă aceasta nu înseamnă automat că interesele strategice ale Statelor Unite sunt satisfăcute. În consecinţă, Keane avertizează că încrederea în angajamentele iraniene este precar proporţionată cu istoricul acestui regim în materie de respectare a înţelegerilor internaţionale.

Soluţiile americanilor

În opinia sa, capacitatea militară a Statelor Unite rămâne un instrument eficient pentru protejarea navigaţiei şi pentru contracararea acţiunilor iraniene în strâmtoarea Ormuz. Keane susţine că armata americană poate „să securizeze un spaţiu definit în strâmtoare, creând o «bulă de aer» absolută în jurul convoaielor”, astfel încât orice tentativă de intruziune sau atac ar fi neutralizată. El a amintit că forţele americane au demonstrat anterior că pot proteja navele faţă de acţiunile iraniene, timp de săptămâni întregi.

Totuşi, înainte de a recurge la o escaladare militară totală, Keane propune o alternativă cu efect imediat asupra rutelor comerciale: o carantină maritimă. Această măsură ar implica blocarea sau monitorizarea strictă a navelor iraniene în Golful Oman, reducându-le mobilitatea şi capacitatea de a influenţa transporturile prin Ormuz.

Argumentul său central este că o astfel de operaţiune navală nu este complexă pentru forţele americane, care au experienţă în realizarea unor blocade şi carantine maritime în diverse regiuni ale lumii. El a precizat că a existat deja un precedent în apele din largul Venezueliei, iar multe dintre nave vizate în prezent sunt operate sau aflate sub pavilion chinezesc, ceea ce adaugă o dimensiune diplomatică importantă intervenţiei.

Protejarea vesselor şi crearea unui spaţiu sigur

Keane a subliniat că prioritatea imediată este asigurarea protecţiei convoaielor maritime pentru a menţine stabilitatea aprovizionării energetice şi comerciale. Prin „crearea unei bule” în zona strâmtorii, forţele navale ar putea descuraja tentativele iraniene de a impune restricţii sau taxe neoficiale pentru libera trecere a navelor.

Această strategie, a explicat el, ar diminua riscul unor incidente izolate — precum atacuri cu drone sau cu rachete — care pot escalada rapid într-un conflict deschis. Implementarea unei astfel de misiuni ar necesita coordonare internaţională, dar, în opinia lui Keane, capacitatea operaţională şi resursele necesare pentru realizarea ei sunt deja disponibile.

Telefonul care ar rezolva problema

Cea mai sugestivă idee expusă de Keane este aceea că presiunea ar putea fi exercitată indirect, printr-un apel telefonic al preşedintelui Statelor Unite către preşedintele chinez. El sugerează ca preşedintele american să contacteze direct conducerea de la Beijing pentru a solicita implicarea Chinei în descurajarea Iranului. „Preşedintele îl poate suna pe Xi şi să-i spună: ‹Iranul ne forţează mâna. Nu vreau să fac asta, dar trebuie să deschid strâmtoarea. Veţi plăti un preţ. Sunaţi-i pe iranieni şi spuneţi-le să înceteze.› Cred că este o strategie fezabilă”, a punctat Keane.

Argumentul din spatele acestei propuneri se bazează pe dependenţa economică chineză de petrolul din Golful Persic şi pe faptul că multe dintre navele care tranzitează regiunea sunt fie chinezeşti, fie servesc interese comerciale ale Beijingului. Dacă China ar exercita presiune asupra Teheranului — fie prin apeluri diplomatice, fie prin semnale economice sau comerciale — acest lucru ar putea înclina balanţa şi ar putea determina Iranul să-şi regândească tacticile.

Propunerea lui Keane nu neglijează riscurile: implicarea Chinei într-un conflict regional ar avea implicaţii geopolitice majore, iar succesul unei astfel de iniţiative depinde de disponibilitatea Beijingului de a-şi asuma costuri diplomatice sau economice pentru a-şi proteja propriile fluxuri energetice.

Presiune economică versus concesii politice

Fostul locţiitor al armatei a avertizat şi asupra pericolului unui acord grăbit care ar duce la ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului. El a descris posibilitatea unei relaxări a sancţiunilor ca pe un potenţial „colac de salvare financiar” pentru un regim care, în opinia sa, este aproape de colaps economic. Din acest motiv, Keane se arată sceptic faţă de soluţiile diplomatice care nu sunt însoţite de garanţii stricte.

Alternativa menţionată de el, în termeni clari, rămâne opţiunea militară: dacă Washingtonul consideră că nu există o cale sigură şi durabilă de a împiedica Iranul să-şi urmeze programul strategic, atunci „s-ar putea să fim nevoiţi să finalizăm militar această problemă o dată pentru totdeauna”, a afirmat generalul, subliniind în acelaşi timp că aceasta este o opţiune pe care o preferă în locul oferirii unui sprijin financiar sau politic care ar putea înlesni supravieţuirea regimului de la Teheran.

Contextul discuţiilor şi implicaţiile regionale

Propunerile lui Keane vin într-un moment în care Statele Unite şi Iran aveau programate runde de negocieri, inclusiv discuţii în Islamabad, însă multe voci influente de la Washington şi din capitalele aliate s-au declarat sceptice privind eficienţa acestor întâlniri. Generalul a amintit, de asemenea, de experienţele din timpul administraţiei precedente, considerând că Iranul a aplicat anterior tactici similare pentru a obţine avantaje diplomatice fără a se angaja real în schimbări fundamentale ale politicilor sale.

Strategia propusă, care combină măsuri navale imediate cu o presiune diplomatică asupra Chinei, este menită să exploateze punctele vulnerabile ale Teheranului fără a declanşa automat o conflagraţie extinsă. Totuşi, implicarea actorilor externi, în special a Beijingului, transformă problema într-un test de echilibru geopolitic: dacă China acceptă să intervină în favoarea unei deblocări a situaţiei, rolul său în arhitectura de securitate a Orientului Mijlociu se va accentua considerabil.

Pe plan intern american, Keane a mai remarcat că preşedintele în funcţie nu va accepta, în opinia sa, un acord dezavantajos, sugerând că actuala administraţie este mai puţin predispusă să accepte compromisuri care ar oferi Iranului beneficii economice sau politice semnificative. Acest raport de forţe face ca opţiunile diplomatice să trebuiască însoţite de strategii credibile de descurajare militară.

Indiferent de cursul pe care îl vor urma decidenţii politici, propunerile generalului Keane readuc în discuţie relaţia complexă dintre mijloacele militare, presiunea economică şi diplomaţia globală, punând în evidenţă faptul că, pentru Washington, fiecare opţiune are costuri şi riscuri care trebuie gestionate cu atenţie.

Detalii suplimentare despre editorialul şi comentariile generalului Jack Keane pot fi consultate în materialul original publicat de Adevărul.