O scăpare industrială mică poate amâna cu ani revenirea stratului de ozon, arată cercetarea MIT

Sursa foto: Sciencedaily

Un grup internațional de cercetători condus de Massachusetts Institute of Technology (MIT) avertizează că o excepție din Protocolul de la Montreal ar putea întârzia recuperarea stratului de ozon cu aproximativ șapte ani. Cauza identificată nu este un nou tip de poluant, ci emisiile continue provenite din utilizarea unor substanțe menţionate în text ca „feedstocks” — materii prime chimice folosite în procese industriale pentru a produce alte produse.

O excepție cu efecte neașteptate

Protocolul de la Montreal din 1987, considerat unul dintre cele mai eficiente acorduri de mediu, a condus la eliminarea treptată la nivel mondial a multor substanțe care distrugeau ozonul, reducând astfel riscurile asociate, precum cancerul de piele. Totuși, convenția a permis ună excepție: anumite substanțe care afectează ozonul pot fi încă folosite ca materii prime pentru sinteze industriale, pe baza presupunerii că doar un procent extrem de mic — aproximativ 0,5% — ar scăpa în atmosferă.

Cercetătorii spun acum că această presupunere nu mai pare corectă. Monitorizările recente arată pierderi mult mai mari decât cele estimate anterior, iar analiza impactului acestor scăpări indică o influență semnificativă asupra revenirii stratului de ozon.

Creșterea emisiilor neprevăzute

Rețele globale de monitorizare, inclusiv experimentul Advanced Global Atmospheric Gases Experiment (AGAGE), au detectat în ultimii ani niveluri ale substanțelor care distrug ozonul mai ridicate decât se aștepta. Datele colectate le-au permis cercetătorilor să estimeze că rata de scurgere a acestor „feedstocks” este în realitate mult mai aproape de 3,6%, iar pentru unele substanțe pierderile pot fi chiar mai mari.

Folosind 3,6% ca scenariu de referință, echipa condusă de Stefan Reimann a comparat acest nivel cu scenarii mai optimiste, în care scurgerile rămân la 0,5%, și cu unul ipotetic în care nu există emisii din feedstocks. Analiza a inclus tendințele de producție în perioada 2014–2024 pentru a estima utilizarea viitoare a acestor substanțe până în 2100.

Ce înseamnă pentru cronologia recuperării ozonului

Concluzia principală a studiului este că, dacă scurgerile actuale persistă, recuperarea stratului de ozon ar putea fi amânată până în 2073. În scenariul în care scurgerile ar rămâne la 0,5%, stratul de ozon ar reveni la starea din 1980 în jurul anului 2066, iar dacă emisiile ar fi eliminate complet, recuperarea ar avea loc în jurul anului 2065. Diferența dintre 2066 și 2073 reflectă o întârziere de aproximativ șapte ani, timp în care expunerea la radiație ultravioletă dăunătoare ar rămâne mai mare decât ar fi fost altfel.

Pe lângă efectul asupra anului de recuperare, analiza arată și o tendință în emisiile totale: acestea continuă să scadă în toate scenariile până în jurul anului 2050 datorită restricțiilor deja în vigoare, dar în scenariul cu scurgeri ridicate reducerea emisiilor se plafonează în jurul anului 2045, iar până în 2100 emisiile scad doar cu aproximativ 50% față de nivelurile curente.

Perspective ale autorilor: „un bug în sistem”

„Ne-am dat seama în ultimii ani că aceste substanțe utilizate ca feedstocks sunt un bug în sistem”, spune Susan Solomon, profesoară de studii de mediu și chimie și una dintre cercetătoarele care au identificat inițial gaura din stratul de ozon. Solomon amintește că, în prezent, producția majorității substanțelor care dăunează ozonului a fost practic oprită la nivel mondial, cu excepția utilizării lor ca materii prime în sinteze industriale.

Stefan Reimann, primul autor al lucrării, subliniază importanța reducerii atât a utilizării acestor materii prime, cât și a scurgerilor lor: „Acest lucru poate însemna să nu mai folosim aceste substanțe ca feedstocks, să le înlocuim sau să reducem emisiile produse atunci când sunt folosite.”

Industria chimică și posibilitatea adaptării

Autorii rămân totuși optimiști în privința soluțiilor. Solomon notează că industria chimică are o istorie a inovației și a adaptării: „Există mulți inovatori în industria chimică. Ei creează substanțe noi și îmbunătățesc substanțele existente. Este adevărat că uneori se pot atașa de anumite substanțe, dar de obicei sunt destul de deschiși la alternative. Există mii de alte substanțe care ar putea fi folosite în locul celor problematice, deci de ce să nu facem schimbarea? Aceasta a fost atitudinea până acum.”

Rețelele de monitorizare ca AGAGE, prin capacitatea lor de detectare, au jucat și continuă să joace un rol esențial în semnalarea acestor scurgeri, permițând comunității științifice și factorilor de decizie să identifice probleme emergente și să corecteze politica sau practicile industriale atunci când este cazul.

Context istoric: cum a fost descoperită gaura de ozon

Îngrijorarea privind subțierea stratului de ozon datează din 1985, când oamenii de știință au identificat o creștere a unei „găuri” de ozon deasupra Antarcticii. Această subțiere a stratului protector a permis unei cantități mai mari de radiații ultraviolete dăunătoare să atingă suprafața Pământului. Un an mai târziu, Susan Solomon și alți cercetători au călătorit în Antarctica și au confirmat că deteriorarea era cauzată în principal de clorofluorocarburi (CFC-uri), folosite pe scară largă în aplicații precum refrigerare, aer condiționat și aerosoli.

Descoperirile au determinat adoptarea Protocolului de la Montreal, un acord internațional la care participă 197 de țări și Uniunea Europeană, menit să limiteze folosirea acestor substanțe. Decizia de a permite utilizarea ca feedstocks a fost luată inițial pe baza estimărilor din industrie, conform cărora pierderile în atmosferă ar fi fost minime.

Ce urmează: deliberări la nivel internațional

Țările semnatare ale Protocolului de la Montreal se întâlnesc anual pentru a revizui probleme emergente. Emisiile provenite din utilizarea ca feedstocks sunt deja subiect de discuție, iar întâlnirile viitoare vor aborda probabil opțiunile pentru reducerea sau eliminarea acestor scurgeri.

„Am vrut să ridicăm un steag de avertizare că ceva nu este în regulă aici”, spune Reimann. „Am putea reduce perioada de subțiere a ozonului cu ani. Poate părea că nu este mult, dar dacă am număra cazurile de cancer de piele pe care le-am evita în acea perioadă, ar fi semnificativ.”

Sprijin financiar și colaborare internațională

Studiul a fost susținut, parțial, de National Science Foundation, NASA, Oficiul Federal pentru Mediu al Elveției, Fundația VoLo, Natural Environment Research Council din Marea Britanie și Programul de Cercetare și Dezvoltare al Administrației Meteorologice din Coreea. Echipa include oameni de știință din Statele Unite, Europa și Asia, cu participarea unor instituții precum MIT, NASA și NOAA, precum și mai multe universități și centre de cercetare.

Publicație și referințe

Rezultatele cercetării urmează să apară în revista Nature Communications. Referința jurnalului include lista de autori: Stefan Reimann, Luke M. Western, Megan J. Lickley, David Sherry, John S. Daniel, Lambert J. M. Kuijpers, Stephen A. Montzka, Matthew Rigby, Guus J. M. Velders, Martin K. Vollmer, Lukas Emmenegger, Qing Liang, Sunyoung Park și Susan Solomon. DOI-ul asociat lucrării este 10.1038/s41467-026-70533-w.

Pentru informații publice și o sinteză accesibilă a concluziilor, articolul este prezentat și pe platforma de popularizare a științei ScienceDaily, care sumarizează descoperirile echipei MIT și ale colaboratorilor.

Implicarea continuă a comunității științifice și a factorilor de decizie va determina următorii pași: fie prin actualizarea excepțiilor din protocol, fie prin adoptarea unor practici industriale noi care să reducă emisiile din feedstocks. Oricare ar fi calea aleasă, studiul subliniază că micile scăpări industriale pot avea, colectiv, consecințe majore asupra sănătății publice și a mediului dacă rămân neadresate.