Chapal Rani, regina scenelor jatra: viața între strălucire, marginalizare și memoria colectivă

Sursa foto: Bbc

În mijlocul secolului XX, într-un Bengal unde teatrul de stradă atrăgea mulțimi însetate de muzică, mit și melodramă, un actor a devenit simbolul unei tradiții aflate la confluența artei și identității: Chapal Bhaduri, supranumit Chapal Rani. Cariera sa, rememorată acum într-o carte despre lumea jatra, ilustrează atât gloria unei scene populare, cât și felul în care schimbările sociale au trimis în uitare generații întregi de interpreți.

Jatra: spectacol rural și bulversare urbană

Jatra era — și rămâne în memoria culturală — un spectacol rural, de obicei în aer liber, construit pe muzică, poveste epică și melodramă. Piesele se desfășurau pe scene accesibile din toate părțile publicului și mizau pe gest, voce puternică și costume ostentative. În vremuri când cinematografia nu satisfacea cu ușurință fiecare colț de Bengal, jatra rivaliza cu filmul în ceea ce privește amploarea publicului, deși rar oferise recompense financiare comparabile.

În acest context, o convenție teatrală a dominat mult timp scena: rolurile feminine erau adesea interpretate de bărbați. Acești interpreți erau numiți purush ranis, «regine masculine», iar prezența lor era considerată parte integrantă a esteticii jatra. Totuși, apelul formelor urbane și gusturile influențate de colonizare au creat o tensiune între spectacolul popular și elita colonială. Un jurnal anglo-indian din secolul XIX îi descria pe băieții care jucau femei ca având «voci discordante», asemănându-i nefavorabil cu «şacalii urlători» — o etichetare menită să minimalizeze și să stigmatizeze arta rurală.

De la copil de teatru la «regină» a jatra

Chapal Bhaduri s-a născut în 1939, în nordul Kolkata, într-o familie legată de scenă: mama sa, Prabha Devi, a fost actriță. Crescând în sânul trupelor, a început să urce pe scenă la vârsta de 16 ani. Într-o epocă în care rolurile feminine erau încă predominant asumate de bărbați, Bhaduri s-a impus printr-o interpretare atent lucrată, transformându-se pe scenă în personaje diverse — regine, curtezane, zeițe sau madame de bordei — cu o grație pe care o construia meticulos.

„Feminitatea a făcut întotdeauna parte din mine”, obişnuia să spună Bhaduri, sintetizând modul în care identitatea scenică i-a modelat arta. Nu era vorba de o caricatură comică: reprezentațiile sale erau imersive și adesea încărcate emoțional, iar în contextul unei culturi în care personajele codificate ca queer erau frecvent ridiculizate, modul său de a juca implica o altă greutate dramatică — una a onestității și, cum remarcă autorii care i-au studiat viața, a curajului.

Meșteșugul unei transformări

Transformarea sa scenică era detaliată și practică. La început folosea cârpe pentru a crea silueta pieptului; mai târziu a apelat la bureți. Rutina de înfrumusețare includea creme și mici ritualuri cosmetice, gesturi deliberate pentru a crea iluzia pe care o lua foarte în serios. Costume atent asamblate și improvisații creative completau portretul unei artiste care își construia identitatea în văzul publicului.

Viața privată: discreție și relații

Dincolo de scenă, viața lui Bhaduri a fost una în care discreția a fost deseori necesară. Nu s-a identificat public cu etichete precum „gay” sau cu alte denumiri ale identităților sexuale, reflex al constrângerilor sociale din Bengalul de clasă mijlocie în care a trăit. Cu toate acestea, nu ducea lipsă de admirație; primea scrisori pline de afecțiune și oferte de relații. Autorii care i-au studiat existența notează că a refuzat să ceară scuze pentru iubire: „Refuz să îmi cer iertare pentru dragoste”, era o formulare care i-a marcat atitudinea.

Una dintre relațiile sale de durată a rezistat mai mult de trei decenii, chiar dacă partenerul său s-a căsătorit și a avut copii. Această longevitate a legăturii, în condiții de discreție și ambivalență socială, oferă o imagine complexă a modului în care viețile intime se intersectau cu o carieră expusă publicului dar marginalizată cultural.

Marginalizare, declin și supraviețuire

Cariera lui Bhaduri nu s-a încheiat din cauza unui eveniment singular, ci dintr-un proces al schimbării gusturilor și al noilor norme scenice. Pe măsură ce femeile au început să ocupe tot mai frecvent roluri pe scenă, în anii 1960 și 1970, spațiul pentru interpreții care jucau femei s-a restrâns. Autorii evocă „reginele cu mustăți ale jatra” care au fost treptat împinse în afara preferințelor publicului.

Într-un episod memorabil, Bhaduri, jucând un rol feminin matur, a fost huiduit și a fost lovit cu o cană de lut aruncată din public — un semn al respingerii tot mai puternice pe care o întâmpinau interpreții de acest tip. Mulți dintre colegii săi au trecut printr-o degradare socială și economică accentuată: un fost star a ajuns croitor, altul a vândut ceai sau arahide, unii s-au angajat la muncă manuală, iar unii chiar s-au sinucis. Povestirile acestor vieți au rămas, în marea lor parte, neînregistrate.

Bhaduri s-a întreținut prin diverse activități ocazionale: curățenie și șters praf în biblioteci, dar și spectacole stradale. Într-o perioadă, a jucat rolul Sitala, o zeiță populară hindusă considerată protectoare împotriva bolilor infecțioase, oferind binecuvântări în schimbul mâncării sau unor mici donații — o practică veche în tradițiile populare teatrale.

Redescoperirea și memoria culturală

La finele secolului al XX-lea și în ultimul deceniu, viața și munca lui Bhaduri au cunoscut reveniri sporadice în vizibilitate. În 1999, impresarul de teatru și editorul din Kolkata Naveen Kishore a documentat existența sa într-un film și într-o expoziție, iar aceste demersuri au permis unei generații mai tinere să îl privească prin altă lentilă — nu doar ca pe un vestigiu, ci ca pe un martor al unei istorii queer și teatrale.

În ultima decadă, cineastul bengalez Kaushik Ganguly l-a inclus în filme, oferindu-i din nou o prezență publică. În paralel, scriitorul Sandip Roy a urmărit traseul actorului în cartea Chapal Rani: The Last Queen of Bengal, încercând să fixeze în limbaj de arhivă o viață trăită între faimă temporară și marginalizare continuă.

Pentru mișcările LGBTQ+ emergente din India, figura lui Bhaduri a devenit uneori simbolică: un „bătrân queer” care oferea o istorie a rezistenței și a supraviețuirii. Dar narațiunile contemporane despre el au fost complicate de propria reticență: Bhaduri refuza etichetele precum „al treilea gen” și, în viața privată, prefera haine tradiționale bengaleze precum kurta și pijama. Această rezistență la etichetare pune în discuție modul în care memoria colectivă și politicile identitare contemporane își structurează trecutul.

Întrebări despre ce rămâne

Reexaminarea carierei lui Chapal Bhaduri pune în centrul atenției întrebări despre memorie și arhivare: de ce anumiți performeri sunt păstrați în memoria culturală și alții nu? De ce unele arte populare intră în arhive, iar altele se pierd împreună cu oamenii care le-au susținut? Încercarea de a documenta viața lui Bhaduri, prin film, expoziție și carte, reprezintă un efort de a răspunde cel puțin parțial acestor întrebări.

Ultimii ani: izolare și recunoaștere târzie

Această istorie a alternanțelor între vizibilitate și uitare are o notă dură în prezent: la vârsta de 87 de ani, Bhaduri trăiește într-un azil pentru vârstnici, la câțiva pași de casa maternă care nu îl mai primește. Problemele geriatrice îl însoțesc, iar compania i-o fac amintirile unei cariere care a durat mai bine de șase decenii.

Viața sa rămâne totodată o sursă de reflecții: el a fost, după orice măsură, o stea a unei lumi pe care a contribuit să o definească, dar care l-a lăsat adesea la margini. Redocumentarea destinului său oferă nu doar portretul unui artist singular, ci și o oglindă a modului în care societatea valorizează sau uită formele de artă care nu corespund canoanelor dominante.

Prin această poveste se deschid perspective asupra unei istorii de performanță unde genul funcționa ca o practică, chiar dacă nu mereu ca o etichetă. Chapal Bhaduri rămâne un exemplu al felului în care arta teatrală poate deschide discuții despre identitate, memorie și istorie culturală.

Mai multe detalii și context privind viața și cariera sa pot fi consultate în articolul publicat de BBC: The man who became one of India’s greatest stage queens.