Cum amenințarea Rusiei l-a transformat pe un german în cel mai important soldat al Europei

Sursa foto: Bbc

Generalul Carsten Breuer: omul în grabă care reconstruiește armata Germaniei

La o bază militară din Munster, aproape de granița cu Olanda, în urma unui apel perceput ca urgent, generalul Carsten Breuer conduce una dintre cele mai ambițioase transformări ale forțelor armate germane din ultimele decenii. Breuer, șeful forțelor armate germane, este din ce în ce mai conștient că evoluțiile geopolitice din est îi cer Germaniei o capacitate de apărare mult mai robustă: „Nu am experimentat niciodată o situație atât de periculoasă și atât de urgentă ca cea de astăzi”, a declarat el.

Sub conducerea sa, armata germană trece printr-un proces de extindere rapidă, atât în ceea ce privește personalul, cât și dotarea. Breuer consideră că Rusia își întărește forțele în mod semnificativ, prin recrutare sporită și investiții în armament, până la nivelul în care, în opinia sa, ar putea fi capabilă să lanseze un atac asupra unui teritoriu NATO până în 2029. „Vedem, în mod clar, că Rusia își construiește forța militară la un nivel aproape dublu față de cel anterior războiului împotriva Ucrainei… În 2029 va fi posibil pentru Rusia să conducă un război major împotriva NATO. Și, ca soldat, trebuie să spun «OK, trebuie să fim pregătiți pentru aceasta».”

Breuer, care s-a înrolat în armata Republicii Federale Germane în 1984, la vârsta de 19 ani, nu afișează un aer de macho militar, ci vorbește calm și cu reflecție. Totuși, determinarea sa de a transforma armata germană într-o forță centrală a Europei este evidentă. El consideră că rolul Germaniei pe continent trebuie recalibrat în lumina noilor amenințări.

Trecând granițele: prezența germană în Lituania

O ilustrare grăitoare a schimbării poziției Germaniei pe harta securității europene este prezența permanentă a trupelor germane în Lituania — prima prezență de acest tip după ocupația nazistă. În prezent sunt staționați aproape 1.200 de militari germani, iar numărul va crește până la aproape 5.000 până la sfârșitul anului următor.

La doar câțiva kilometri de frontiera cu Belarus, aliatul Rusiei, Panzerbrigade 45 a desfășurat exerciții cu foc real, antrenându-se pentru scenarii care includ o invazie din est. Territoriu acoperit de zăpadă și păduri rare, parte a Marii Câmpii Europene, terenul este plat și lipsit de bariere naturale semnificative — un scor favorabil pentru manevre rapide ale unor forțe în mișcare. Istoria arată că această câmpie a fost traversată de armate în repetate rânduri: armata lui Napoleon a înaintat până la Moscova în 1812, iar forțele lui Hitler au ajuns rapid la porțile capitalei sovietice în 1941, doar pentru a fi respinse apoi până la Berlin.

Locotenent‑colonelul Sebastian Hagen, comandantul Panzerbrigade 45, a explicat contextul tactic și politic: rolul pe care Germania îl asumă azi reflectă atât forța sa economică, cât și așteptările țărilor vecine. „Cancelarul nostru [Friedrich Merz] a anunțat că construim cea mai puternică armată convențională din Europa. Și cred că acest lucru se potrivește cu rolul Germaniei, datorită forței noastre economice și a locului nostru în Europa. Și nu facem asta singuri, evident — o facem în NATO și în Uniunea Europeană.”

O transformare culturală: de la reticență la rearmare

Proiectul de rearmare la această scară a impus Germaniei o transformare a modului în care societatea percepe forțele armate. După capitularea din 1945 și la conferința de la Potsdam, liderii aliați au decis demilitarizarea Germaniei. Vest‑Germania a acceptat această abordare, încercând astfel să se răscumpere pentru ororile comise în decursul secolului XX și a permis Statelor Unite să preia un rol central în apărarea sa.

După căderea Uniunii Sovietice, Germania — precum multe alte țări europene — și‑a redus semnificativ forțele armate, până la niveluri mult mai mici decât în timpul Războiului Rece. În anumite momente, dotarea a ajuns în situații critice, existând relatări că recruții s‑ar fi antrenat cu capete de mătură în loc de carabine.

În era 2007–2017, cheltuielile Germanei pentru apărare au fost, în medie, de aproximativ 1,2% din PIB, o expresie a faptului că apărarea nu se situa pe prima poziție în agenda națională. Noua țintă de cheltuieli pentru apărare vizează însă 5% din PIB, un salt major care arată cât de mult s‑a schimbat paradigma.

Această schimbare a fost facilitată de o decizie a parlamentului german din 2025, când Constituția a fost modificată pentru a permite relaxarea strictă a constrângerilor privind îndatorarea — astfel deschizându‑se calea pentru finanțarea extinderii bugetului de apărare. Pentru Germania, o națiune marcată de amintirea hiperinflației anilor 1920 și de o anxietate istorică față de datorie, o asemenea relaxare a fost un act politic și cultural deosebit de semnificativ.

Sophia Besch, cercetătoare la Carnegie Europe, a numit transformarea „o revoluție culturală”: invazia Rusiei în Ucraina a schimbat radical modul în care Germania privește apărarea.

Un impuls american care a grăbit decizia

Un moment determinant a fost discursul vicepreședintelui american JD Vance la Conferința de Securitate de la München, ținut după inaugurarea președinției lui Donald Trump, în care a transmis semnale că Statele Unite nu vor mai fi garantul necondiționat al securității europene. În același interval, o serie de mesaje scurse din Casa Albă a arătat o atitudine de dispreț față de aliații europeni. Declarații precum „Îmi împărtășesc pe deplin dezgustul față de freelanceri europeni” și calificativul „PATETIC” atribuite unor oficiali americani au subminat încrederea tradițională a Europei în protecția americană.

Pentru cancelarul Friedrich Merz, aceste semnale au fost un argument pentru ceea ce el numește „independență operațională” a Europei în cadrul NATO — capacitatea de a acționa efectiv fără a depinde exclusiv de suportul american.

Recrutare și mărire de efective: cifre și planuri

Breuer a declarat că forțele armate germane au în prezent 182.000 de militari activi. El dorește o creștere cu 20.000 în decursul unui an și cu 60.000 în următorul deceniu. În plus, planul prevede o rezervă de 200.000 de persoane care să completeze armata profesionistă.

Ministerul german al apărării a raportat o creștere semnificativă a interesului pentru serviciul militar: în februarie, 16.100 de germani au aplicat pentru a intra în armată, cu 20% mai mult decât în februarie anul precedent, iar 5.300 de recruți noi s‑au înrolat, ceea ce reprezintă o creștere de 14% față de 2025. În contextul sprijinului public rămas ridicat, Breuer a spus că, dacă recrutarea voluntară nu va produce suficiente numere, va susține readucerea serviciului militar obligatoriu — o propunere care, cel mai probabil, ar obține sprijin popular.

Independență operațională: dotări și capacități prioritare

Pe lângă extinderea efectivelor, Germania urmărește să reducă dependența de munițiile și echipamentele furnizate de industria americană. Relaxarea regulilor de îndatorare a stimulat companii germane să orienteze mai multă producție către domeniul militar. În trecut, multe țări europene au cumpărat avioane de luptă, sisteme de rachete și vehicule blindate de la producători americani; acum Germania promovează discret strategia „cumpără german unde e posibil”.

Generalul Breuer a enumerat prioritățile clare ale armatei germane: capacități ISR (Informații, Supraveghere și Recunoaștere), drone, capacități de lovire precisă la mare distanță și capabilități spațiale. „Acestea sunt cele mai urgente nevoi pentru noi. Le-am pus într‑o listă prioritizată, lucrăm la ele și suntem pe drumul cel bun”, a afirmat el.

Întrebat dacă s‑ar vedea la conducerea unei armate germane care intră din nou în luptă în Europa — lucru care nu s‑a mai întâmplat din 1945 — Breuer a precizat că efortul nu este despre a porni un război, ci despre pregătire în vederea apărării. „Ceea ce fac eu este să pregătesc Germania pentru a se putea apăra, construind aceste capacități de apărare. Aceasta este descurajare pentru noi. Vom descuraja amenințarea din partea Rusiei.”

Limitele independenței fără un buget comparabil

Întrebarea dacă o putere europeană ar putea înlocui rolul global al SUA în materie de securitate rămâne deschisă. Departamentul Apărării al Statelor Unite este cel mai mare angajator din lume și are un buget estimat la 961,6 miliarde de dolari pentru acest an, mult peste angajamentele bugetare ale oricărei națiuni europene, inclusiv cele prognozate pentru Germania.

Sophia Besch subliniază că, deși Germania va modela viitorul apărării europene, este puțin probabil ca orice țară europeană să umple golul lăsat de SUA. Cooperarea europeană implică compromisuri, iar încrederea care s‑a construit de‑a lungul decadelor între Washington și capitalele europene nu se înlocuiește rapid.

O națiune indispensabilă? Reacția vecinilor și sprijinul regional

Poziția Germaniei s‑a schimbat nu numai în percepția internă, ci și în ochii vecinilor săi. În Lituania, prezența trupelor germane este populară. În 2011, ministrul polonez de externe Radoslav Sikorski a făcut o pledoarie la Berlin pentru ca Germania să preia un rol de conducere în Europa — un apel care, la vremea respectivă, surprinsese mulți diplomați germani, având în vedere amintirile ocupației naziste în Polonia. El avertizase că inactivitatea Germaniei este mai periculoasă decât puterea acesteia: „Mă tem mai puțin de puterea germană decât încep să mă tem de inactivitatea germană”, spunea Sikorski, numind Germania „națiunea indispensabilă” a Europei.

Generalul retras polonez Andrzek Falkowski — fost locțiitor al șefului forțelor armate poloneze și cu 12 ani de experiență în poziții înalte la sediul NATO — a salutat rearmarea germană ca pe o veste bună pentru Polonia, Europa și NATO. El a subliniat poziția geostrategică a Poloniei, „mereu ca un sandwich între două superputeri”, și faptul că după 1989 Germania tindea să fie un „freeloader” în materie de cheltuieli pentru apărare, preferând investițiile în politici sociale și economice. Ca a patra cea mai mare cheltuitoare pentru apărare din lume, Germania are, în opinia sa, responsabilitatea de a investi mai mult, ceea ce este benefic pentru securitatea regională.

Responsabilitatea la vârf: povara liderului militar european

Când i s‑a spus, în timpul interviului, că ar putea fi considerat „cel mai puternic și cel mai important soldat din Europa”, Breuer a răspuns cu un amestec de umilință și responsabilitate. „Cred că simt responsabilitatea în fiecare zi”, a spus el. „Responsabilitatea pentru forțele pe care le conduc aici, în Germania. Sunt unul dintre cei 182.000 de soldați din Germania și simt responsabilitatea conducerii. Sunt foarte bucuros să fac parte din această echipă de conducere, pentru că împreună vom înfrunta și vom face față acestei provocări. Cu siguranță.”

Cu un nou peisaj strategic care cere decizii politice și militare rapide, Germania pare să fi renunțat la un rol de pasivitate postbelică pentru a revendica un loc central în securitatea europeană. Optica s‑a schimbat: NATO nu mai este doar o garanție pasivă care menține americanii „în” și rușii „afară”; acum este și cadrul în care Germania își construiește propriile capacități pentru a contribui decisiv la apărarea continentului.

Schimbarea este profundă: după opt decenii de „să ținem americanii în, rușii afară și germanii jos”, Germania nu mai este „jos”. Ea se reînarmează, își mărește efectivele, își dezvoltă industriile militare și își regândește poziția în Europa — toate sub privirea atentă a vecinilor, a aliaților și a unei lumi care urmărește cu interes modul în care această renaștere va modela noua hartă a puterii pe continent.

Mai multe detalii și comentarii de analiză sunt disponibile la sursa originală: BBC.