Cercetători descoperă mecanismul molecular din spatele trombozelor rare declanșate de vaccinurile pe bază de adenovirus
Un studiu internațional a identificat mimetismul molecular între o proteină adenovirală și PF4, explicând trombozele rare asociate vaccinurilor adenovirale și deschizând calea spre vaccinuri mai sigure.
Sursa foto: Imagine generată AI
Descifrarea unei reacții imune rare care a îngrijorat comunitatea medicală
O echipă internațională de cercetători condusă de Universitatea Flinders a identificat mecanismul molecular care explică apariția, în cazuri extrem de rare, a unor tromboze asociate cu vaccinurile anti-COVID bazate pe vectori adenovirali sau cu infecțiile naturale cu adenovirusuri. Descoperirea oferă o direcție clară pentru proiectarea unor vaccinuri viitoare care să evite acest efect advers fără a compromite eficacitatea lor.
Un „încurcătură” a sistemului imunitar
Concluzia principală a studiului arată că, la un număr foarte mic de persoane, sistemul imunitar poate confunda o proteină virală normală a adenovirusului cu o proteină umană importantă pentru coagulare, numită factorul plachetar 4 (Platelet Factor 4, PF4). Această încurcătură determină organismul să producă anticorpi care, prin activarea căilor de coagulare, pot declanșa formarea de cheaguri de sânge. Deși reacția este extrem de rară, identificarea cauzei moleculare reprezintă un pas major înainte în înțelegerea și prevenirea acestor evenimente.
Detaliile moleculare care au făcut legătura
Cercetătorii, printre care se numără dr. Jing Jing Wang de la Flinders University și profesorul Tom Gordon, șeful secției de imunologie la SA Pathology din Australia de Sud, au folosit tehnici avansate de spectrometrie de masă pentru a analiza la nivel molecular similaritățile dintre proteina virală a adenovirusului și porțiunea din PF4 vizată de anticorpii patogeni. Această metodă de secvențiere proteică a demonstrat existența unei mimetici moleculare — adică asemănarea suficientă între proteina virală și antigenul PF4 pentru a determina o reacție imună înșelătoare.
Potrivit dr. Wang, această «legătură lipsă» explică modul în care un răspuns imun normal la o proteină virală se poate transforma, în cazuri foarte rare, într-un răspuns autoimun dăunător. „Prin modificarea sau îndepărtarea acestei proteine specifice a adenovirusului, vaccinurile viitoare pot evita această reacție extrem de rară, continuând totodată să ofere o protecție puternică împotriva bolii”, a declarat dr. Wang, exprimând optimismul cu privire la aplicabilitatea practică a descoperirii.
Context istoric: de la identificarea VITT la explicația moleculară
Afecțiunea cunoscută sub numele de trombocitopenie imună trombotică indusă de vaccin (VITT) a fost semnalată pentru prima dată în timpul pandemiei COVID-19 în 2021, după utilizarea unor vaccinuri bazate pe vectori adenovirali, inclusiv vaccinul Oxford–AstraZeneca. Inițial, oamenii de știință au observat că pacienții afectați dezvoltau un autoanticorp dăunător care țintea PF4.
În 2022, o echipă condusă de dr. Wang și profesorul Tom Gordon a decodat structura unui astfel de anticorp îndreptat spre PF4 și a identificat un factor genetic de risc legat de gena de anticorpi IGLV3.21*02. Această descoperire a pus bazele colaborării cu Universitatea Greifswald, condusă de profesorul Andreas Greinacher, și a permis conectarea cazurilor raportate în mai multe țări.
Ulterior, în 2023, profesorul Theodore E. Warkentin de la Universitatea McMaster a raportat un tablou clinic aproape identic în unele cazuri legate de infecțiile naturale cu adenovirusuri (care produc, de obicei, simptome de tip răceală), unele dintre aceste cazuri având evoluție fatală. O analiză ulterioară, realizată în 2024 de o echipă formată din cercetători de la Flinders, Greifswald și McMaster, a arătat că anticorpii prelevați din cazurile asociate vaccinurilor și din cele asociate infecțiilor erau indistinctabili, indicând astfel adenovirusul ca sursă comună a declanșatorului.
Impactul studiului și modificările posibile ale vaccinurilor
Publicarea celor mai recente rezultate în New England Journal of Medicine marchează, potrivit profesorului Tom Gordon, „culminarea a ani de cercetare globală” și deschide calea pentru traducerea descoperirii în produse mai sigure. Prin identificarea proteinei virale implicate în mimetismul molecular — numită în studiile echipei pVII — dezvoltatorii de vaccinuri pot testa modificări ale acestei proteine sau eliminarea ei din designul vaccinului, cu scopul de a elimina riscul asociat cu VITT, fără a diminua răspunsul imun protector.
Profesorul James McCluskey, imunolog la Universitatea din Melbourne și la Peter Doherty Institute, a apreciat lucrarea drept „o realizare științifică majoră”, subliniind că demersul echipei oferă o explicație genetică și structurală pentru modul în care un răspuns imun normal devine, în rare ocazii, unul patogenic.
De ce contează această descoperire pentru sănătatea publică
Rezultatele studiului au implicații practice imediate: ele permit industriei vaccinurilor să proiecteze versiuni ale vaccinurilor pe bază de adenovirus care să păstreze avantajele logistice și imunologice ale acestor platforme (costuri reduse, stabilitate și accesibilitate în regiunile cu resurse limitate), dar fără componenta care poate, în cazuri rare, să declanșeze VITT. Acest aspect este deosebit de important pentru țările și regiunile în care vaccinurile adenovirale rămân o opțiune esențială de prevenire a bolilor infecțioase.
De asemenea, confirmarea faptului că o infecție naturală cu adenovirus poate, în anumite cazuri, produce aceeași reacție imună dăunătoare subliniază complexitatea interacțiunii dintre agenții patogeni și sistemul imunitar uman și justifică continuarea monitorizării și cercetării în domeniu.
Metodologie și colaborare internațională
Studiul se bazează pe o combinație de expertiză structurală, analize genetice și tehnici avansate de proteomică. Echipa a utilizat secvențiere prin spectrometrie de masă pentru a compara lanțurile moleculare ale proteinelor virale cu regiunile țintă ale PF4, identificând astfel motivele de mimetism molecular care explică reacția autoimună. Colaborarea a reunit cercetători din mai multe instituții, inclusiv Flinders University, Greifswald University și McMaster University, și a fost sprijinită de expertiza clinică în diagnosticarea și caracterizarea cazurilor de VITT.
Autorii principali ai referinței publicate includ: Jing Jing Wang, Linda Schönborn, Theodore E. Warkentin, Luisa Müller, Thomas Thiele, Lena Ulm, Uwe Völker, Sabine Ameling, Sören Franzenburg, Lars Kaderali, Ana Tzvetkova, Alex Colella, Tim Chataway, Chee Wee Tan, Bridie Armour, Alexander Troelnikov, Lucy Rutten, James McCluskey, Roland Zahn, Tom P. Gordon și Andreas Greinacher. Articolul este citat în jurnalul New England Journal of Medicine sub titlul «Adenoviral Inciting Antigen and Somatic Hypermutation in VITT», 2026; 394 (7): 669, DOI: 10.1056/NEJMoa2514824.
O lucrare anterior citată, care a arătat echivalența anticorpilor între cazurile asociate vaccinurilor și cele asociate infecțiilor, a fost publicată în 2024 și poate fi consultată aici: New England Journal of Medicine, 2024.
Ce urmează în cercetare și aplicabilitate
Pe baza acestor rezultate, următoarele etape includ testarea modificărilor proteinelor adenovirale în modele preclinice și, ulterior, în studii clinice controlate, pentru a valida că modificările propuse elimină riscul VITT fără a afecta capacitatea vaccinului de a induce imunitate. Această fază de traducere științifică în practică implică colaborarea între cercetători academici, producători de vaccinuri și autorități de reglementare pentru a evalua siguranța și eficacitatea noilor designuri.
În final, descoperirea reprezintă un exemplu de succes al cercetării interdisciplinare și internaționale: combinarea geneticii, imunologiei structurale și a tehnologiilor proteomice a permis elucidarea unui fenomen clinic complex și oferă soluții practice spre reducerea riscurilor asociate imunizării în masă.
Notă referință: Materialele oferite de Universitatea Flinders au stat la baza prezentării rezultatelor. Studiul publicat în New England Journal of Medicine este citat cu DOI-ul indicat mai sus.
