Dinozauri cu aripi, dar fără zbor: cum molatul penelor a dezvăluit că Anchiornis nu putea să zboare

Sursa foto: Imagine generată AI iAceastă imagine a fost generată automat de AI pe baza rezumatului articolului și nu reprezintă un moment real fotografiat.

Descoperirile recente asupra unor fosile excepţional conservate oferă o privire rară asupra vieţii animalelor care au trăit în urmă cu 160 de milioane de ani. Cercetarea condusă de dr. Yosef Kiat, de la Şcoala de Zoologie şi Muzeul de Istorie Naturală Steinhardt al Universităţii Tel‑Aviv, arată că anumite dinozauri acoperiţi cu pene, deşi aveau aripi bine conturate, nu erau capabili să zboare. Această concluzie se bazează pe analiza tiparelor de înlocuire a penelor — molatul — observabile datorită păstrării culorii şi structurii penajului în fosilele studiate.

O fereastră rară către trecut: fosile cu pene păstrate

Studiul a analizat nouă exemplare de Anchiornis descoperite în estul Chinei, fosile deosebit de valoroase pentru că nu doar penajul a fost conservat, ci şi coloritul iniţial al acestuia. Condiţiile speciale de fosilizare din regiune au permis păstrarea unei combinaţii distincte: penele aripii erau predominant albe, fiecare cu un punct negru clar la vârf. Această conservare a pigmentului a oferit cercetătorilor o oportunitate rară de a examina nu doar structura, ci şi modul de creştere şi înlocuire al penelor, elemente care în multe alte cazuri dispar din documentul fosil.

De ce molatul penelor spune dacă un animal putea zbura

Dr. Kiat, specialist în ornitologie şi în studiul penajului, explică rolul molatului în viaţa păsărilor moderne şi cum acest proces oferă indicii despre capacitatea de zbor a unui animal. Penele se dezvoltă pe parcursul a două până la trei săptămâni, perioada în care sunt alimentate prin vasele de sânge. După ce ating dimensiunea finală, aceste pene se desprind de aprovizionarea cu sânge şi devin materiale neviabile, care se uzează în timp. Înlocuirea lor are loc prin molat, proces care este organizat diferit la speciile care depind de zbor faţă de cele care nu zboară.

La păsările care îşi bazează supravieţuirea pe zbor, molatul este gradual şi ordonat, astfel încât simetria între aripi este păstrată şi abilitatea de a zbura nu este compromisă în timpul înlocuirii penelor. În contrast, păsările neîndemânatice pentru zbor prezintă un molat dezordonat şi neregulat, pentru care simetria nu este o prioritate, deoarece pierderea temporară a unor pene nu le afectează competenţa locomotorie în zbor. Această diferenţă de strategie în molat lasă urme distincte în penaj, inclusiv în modul în care sunt dispuse marcajele de culoare pe penajul aripilor.

Indicatorii vizuali ai molatului pe fosilele de Anchiornis

Analiza detaliată a celor nouă fosile a scos la iveală un element cheie: o linie continuă de pete negre de-a lungul marginii aripilor, precum şi pene în dezvoltare ale căror pete erau decalate, indicând că încă erau în creştere. Aceste observaţii au permis reconstruirea ordinii în care penajul era înlocuit. În loc să urmeze un tipar ordonat şi simetric, tipic speciilor zburătoare, molatul la Anchiornis a fost înfundat, neregulat şi asimetric.

Dr. Kiat explică că astfel de marcaje şi variaţii de aliniere ale petelor pe pene sunt semne ale unui molat dezorganizat, specific animalelor fără capacitate de zbor. În mod concret, prezenţa penelelor în creştere cu pete nealiniate a indicat faptul că în momentul fosilizării exemplarele trecuseră prin etape de molat necoordonat între cele două aripi, ceea ce ar fi imposibil pentru un aviator care trebuie să îşi păstreze echilibrul şi eficienţa în zbor.

Concluzia: Anchiornis probabil nu putea zbura

Plecând de la analogii cu speciile moderne şi din cunoştinţele despre strategiile de molat, cercetătorul a ajuns la concluzia că Anchiornis, în ciuda aripilor bine dezvoltate şi a penajului complex, era probabil incapabil să realizeze zborul funcţional. Traducând concluzia autorului: „Pe baza familiarităţii mele cu păsările moderne, am identificat un tipar de molat care indică faptul că aceşti dinozauri erau probabil neaviatori”.

Această descoperire este considerată rară şi deosebit de valoroasă, deoarece conservarea coloritului penelor a permis identificarea unei trăsături funcţionale a acestor creaturi antice — nu doar structura corporală reconstituită din oase, ci şi modul în care funcţiona un sistem biologic complex precum înlocuirea penajului.

Implicaţii pentru înţelegerea evoluţiei zborului

Autorii studiului subliniază că descoperirea are o semnificaţie amplă: sugerează că evoluţia zborului în cadrul dinozaurilor şi al păsărilor a fost mult mai complexă decât se credea anterior. Datele indică posibilitatea ca unele linii evolutive să fi dobândit aptitudini de zbor de bază, pentru ca apoi, ca urmare a schimbărilor de mediu sau a altor presiuni selective, să renunţe la ele, devenind specii fără capacitate de zbor — un proces similar cu cel observat astăzi la păsări precum struţii sau pinguinii.

Astfel, Anchiornis se alătură unui grup de dinozauri acoperiţi de pene care nu au fost necessarily zburători, fapt care complică imaginea tradiţională în care penajul era strict un indicator al capacităţii de zbor. Descoperirea arată că evoluţia aripilor şi a penelor a fost multifuncţională şi nu liniară; penele puteau servi atât termoreglării şi semnalizării, cât şi, în anumite circumstanţe, zborului, iar capacitatea de a zbura ar fi putut fi pierdută ulterior în unele linii evolutive.

Un element mic cu impact mare

Autorii subliniază chiar: „Molatul penelor pare un detaliu tehnic mic — dar când este examinat în fosile, poate schimba tot ceea ce credeam despre originile zborului, evidenţiind cât de complexă şi diversă a fost, de fapt, evoluţia aripilor”. Această apreciere reflectă ideea că trăsăturile funcţionale subtile, precum modul de înlocuire a penajului, pot oferi probe decisive despre comportamente care altfel sunt dificil de dedus din oase şi schelete incomplete.

Context evolutiv: când au apărut penele şi când au apărut nhómurile relevante

Studiul reaminteşte faptul că strămoşii dinozaurilor s-au desprins de celelalte reptile cu aproximativ 240 de milioane de ani în urmă. La scurt timp, din punct de vedere evolutiv, multe specii au dezvoltat pene — structuri uşoare, bazate pe proteine, folosite atât pentru zbor, cât şi pentru termoreglare. În jurul a 175 de milioane de ani în urmă a apărut un grup de dinozauri cu pene denumit Pennaraptora, considerat strămoş îndepărtat al păsărilor moderne. Acesta este totodată singurul grup de dinozauri care a supravieţuit extincţiei în masă de la sfârşitul erei Mezozoice, acum 66 de milioane de ani.

Cercetătorii menţionează că, deşi Pennaraptora este tradiţional legată de evoluţia zborului, schimbările de mediu şi alte presiuni selective ar fi putut determina, la anumite specii, pierderea ulterioară a capacităţii de zbor. Exemplul Anchiornis ilustrează că proprietăţile penajului nu corespund neapărat unei singure funcţii şi că evoluţia este un proces dinamic, cu avansele şi retrocedări ale unor trăsături.

Autori, colaborări şi publicare

Studiul a fost condus de dr. Yosef Kiat, în colaborare cu cercetători din China şi Statele Unite ale Americii, şi a fost publicat în revista Communications Biology, o publicaţie din portofoliul Nature. Referinţa articolului ştiinţific este: Yosef Kiat, Xiaoli Wang, Xiaoting Zheng, Yan Wang, Jingmai O’Connor. Wing morphology of Anchiornis huxleyi and the evolution of molt strategies in paravian dinosaurs. Communications Biology, 2025; 8 (1) DOI: 10.1038/s42003-025-09019-2.

Rezultatele au fost comunicate publicului larg printr-un material oferit de Universitatea Tel‑Aviv şi preluat pe platforme de ştiri ştiinţifice. Cititorii interesaţi pot consulta textul original al ştirii şi publicaţia ştiinţifică pentru detalii metodologice şi imagini ale fosilelor.

Mai jos sunt două resurse care oferă acces direct la materialele citate: Articolul de prezentare publicat pe ScienceDaily şi accesul la articolul ştiinţific publicat în revista Communications Biology prin DOI: 10.1038/s42003-025-09019-2. Aceste legături permit consultarea sursei ştiinţifice şi a explicaţiilor detaliate privind metodelor folosite pentru analiza penajului fosilizat.

Prin lumina acestor rezultate, imaginea originii şi evoluţiei zborului la dinozauri şi la păsările strămoşeşti se conturează tot mai complex: penele au îndeplinit multiple roluri, iar prezenţa unor aripi elaborate nu garantează, de unul singur, capacitatea de zbor funcţională. Anchiornis rămâne un exemplu elocvent al felului în care trăsăturile fizice conservate pot ascunde o istorie evolutivă plină de răsturnări şi adaptări.