JD Vance, trimis în misiune riscantă la Islamabad: între speranţa de pace și pericolul unui eşec politic

Sursa foto: Bbc

Un vicepreşedinte la masa negocierilor

În mijlocul unei reuniuni de Paşte la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a făcut o glumă care a ilustrat pe scurt situaţia tensionată în care a fost pus vicepreşedintele JD Vance: dacă negocierile cu Iranul nu vor duce la un acord, Trump a spus că îl va învinovăţi pe Vance, iar dacă ele vor avea succes, îşi va asuma el meritele. Acel moment, petrecut în East Room în faţa unor înalţi oficiali ai administraţiei, reflectă miza politică uriaşă pe care o are delegaţia condusă de Vance la Islamabad.

Vance conduce delegaţia SUA care poartă discuţii cu Iranul în Pakistan, o misiune considerată cea mai dificilă a mandatului său de până acum. Obiectivul este ambiţios: încercarea de a obţine un acord durabil pentru încheierea războiului declanşat cu şase săptămâni în urmă, un conflict care a zguduit Orientul Mijlociu şi a provocat reverberaţii în economia globală.

Multipli actori, interese divergente

Negocierile se desfăşoară într-un teren minat politic. Orice progres va trebui să satisfacă mai multe părţi cu interese adesea contradictorii şi cu un grad ridicat de neîncredere, alimentat de campania militară recentă. Un oficial european, care a vorbit sub anonimat, a avertizat că aliaţii urmăresc îndeaproape prestaţia lui Vance şi că succesul îi este cerut pe loc: „Trebuie să intre în sală şi să ofere ceva. În caz contrar, va fi diminuat.”

Un acord va trebui să câştige în primul rând susţinerea lui Trump, care a oscilat între apeluri la pace şi ameninţări dramatice la adresa regimului iranian. De asemenea, va trebui să obţină acceptul regimului de la Teheran, în continuare slăbit dar cu capacitatea de a restrânge traficul în Strâmtoarea Hormuz, şi al unui Israel reticent la un armistiţiu pe scară largă. Aliaţii europeni, care se opun războiului şi au fost ezitanţi în a oferi sprijin american pentru redeschiderea strâmtorii, vor trebui şi ei convinşi.

La presiunea internă se adaugă şi cea din tabăra electorală pro-Trump, Make America Great Again (MAGA), a cărei bază este în mare parte sceptică faţă de intervenţiile externe. Mulţi dintre susţinătorii MAGA vor urmări atent cum gestionează Vance această chestiune, deoarece prestaţia sa poate fi interpretată drept un indiciu despre modul în care ar putea aborda politica externă într-o eventuală candidatură la preşedinţie în 2028.

Presiunea de a concilia contradicţii

Şansele ca Vance să poată „mulţumi pe toată lumea” sunt limitate. Întrebarea centrală privind negocierile este ce va fi considerat succes: un acord de pace complet sau doar discuţii iniţiale constructive care să nu compromită armistiţiul temporar? Un oficial de la Casa Albă a spus pentru BBC că Trump l-a desemnat pe vicepreşedinte să conducă negocierile, iar purtătoarea de cuvânt Anna Kelly a confirmat că Vance colaborează deja cu trimisul special Steve Witkoff şi cu ginerele preşedintelui, Jared Kushner, ambii îndreptându-se spre Pakistan împreună cu el.

Tonul lui Vance şi mesajele trimise înainte de plecare

Înainte de a părăsi Washingtonul, Vance a încercat să temperaze aşteptările. El le-a spus jurnaliştilor că „dacă iranienii sunt dispuşi să negocieze cu bună credinţă, suntem cu siguranţă dispuşi să întindem o mână deschisă”. Totodată, a avertizat Teheranul să nu încerce să „ne păcălească” şi a precizat că Trump le-a transmis echipei de negociere „nişte linii directoare destul de clare”.

Cu toate acestea, unul dintre elementele care complică reprezentarea Statelor Unite în aceste discuţii este natura imprevizibilă a preşedintelui. Trump a oferit, în intervale scurte de timp, o gamă largă de explicaţii privind raţiunile conflictului după declanşarea ostilităţilor la sfârşitul lunii februarie. Pe parcursul a 36 de ore tensionate, preşedintele a fixat un termen de o zi pentru a forţa un acord, a postat pe reţeaua sa socială ameninţări potrivit cărora „o întreagă civilizaţie va muri” dacă Iranul nu cooperează, şi apoi a anunţat un armistiţiu cu puţin timp înainte de expirarea termenului.

Un diplomat european senior care a urmărit evenimentele a descris marile ore dinaintea armistiţiului drept printre cele mai pline de nervozitate din cel de-al doilea mandat al lui Trump. Aceasta face uşor pentru negociatori, şi în special pentru vicepreşedinte, să resimtă povara reprezentării unui şef capricios.

Un vicepreşedinte cu convingeri de restrângere a implicării externe

Biografia şi poziţiile anterioare ale lui Vance complică şi ele tabloul. Fost marin care a servit în Irak, Vance a fost în trecut un susţinător vocal al limitării entanglement-urilor americane în străinătate şi ar fi exprimat rezerve profunde faţă de lansarea unor lovituri asupra Iranului în întâlniri private cu Trump, conform unui raport al New York Times. Jeff Rathke, preşedintele American-German Institute, a remarcat: „Vance a semnalat o dorinţă de reţinere în politica externă americană. Asta este destul de greu de împăcat cu războiul american împotriva Iranului.”

Ca senator, Vance a semnat un articol de opinie în Wall Street Journal în 2023 în care afirma că îl sprijină pe Trump pentru că nu declanşase războaie externe. În plină criză, el a repetat argumentul preşedintelui că războiul ar fi necesar pentru a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare, dar nu a susţinut la fel de vocal efortul de război ca alţi oficiali din administraţie, precum secretarul Apărării Pete Hegseth. În această săptămână, Vance a numit armistiţiul temporar „o înţelegere fragilă”.

Roluri anterioare şi acumulare de încredere

În pofida acestor diferenţe, Trump i-a acordat lui Vance un rol tot mai vizibil. Vicepreşedintele şi-a câştigat încrederea preşedintelui prin apariţii şi alocuţiuni la nivel înalt, inclusiv în cadrul Conferinţei de Securitate de la München, unde a criticat dur modul în care Europa gestionează imigraţia şi libertatea de exprimare. Într-o întâlnire tensionată la Oval Office, Vance l-a acuzat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că nu ar fi fost suficient de recunoscător pentru ajutorul american, iar recent a călătorit în Ungaria pentru a susţine campania de realegere a premierului Viktor Orbán, apropiat al lui Trump.

Mark Bednar, care a făcut parte din echipa de tranziţie Trump-Vance, a descris vicepreşedintele drept „cel mai potrivit în calitate de reprezentant” în negocierile sensibile, precizând că încrederea pe care i-o acordă preşedintele, combinată cu o înţelegere fermă a obiectivelor lui Trump, formează „o combinaţie cu adevărat bună”.

Întrebări despre cine conduce aspectele tehnice

Deşi Vance conduce delegaţia, nu el a fost la un nivel detaliat implicat în discuţiile indirecte dintre SUA şi Iran dinaintea armistiţiului. Negocierile recente au fost coordonate de Witkoff şi Kushner, conform declaraţiilor unui oficial american. Cei doi au fost arhitecţii altor discuţii de pace din al doilea mandat al lui Trump şi au jucat roluri cheie în dosare complexe precum Ucraina, Iran şi Gaza. Assaf Orion, general maior israelian retras, a subliniat provocarea tehnică a mandatului: „Cei care s-au ocupat de Ucraina, Iran şi Gaza simultan au fost puşi în situaţia dificilă de a fi experţi în toate aceste dosare în acelaşi timp.” Orion a adăugat că succesul va depinde şi de cine se ocupă în mod concret de aspectele tehnice ale programului nuclear iranian.

În Islamabad, prezenţa lui Kushner şi a lui Witkoff alături de Vance urmăreşte, potrivit unui oficial neidentificat, să transmită un semnal Teheranului că administraţia tratează serioasă posibilitatea unui acord. Comentariile unor aliaţi regionali au salutat participarea lui Vance drept dovadă că Statele Unite „vin serios la masa negocierilor”, după cum a spus Assaf Orion.

Riscurile politice pentru vicepreşedinte

Chiar dacă Vance va avea sprijinul unei echipe formată din figuri influente, atenţia publică şi politică asupra rolului său rămâne neregulată. Pentru mulţi, desemnarea sa a ridicat întrebarea dacă preşedintele i-a dat un dosar imposibil, un test în care pierzătorul ar putea fi tocmai vicepreşedintele. Un oficial american anonim a apreciat că alegerea lui Vance urmăreşte să arate seriozitate în negocieri, dar scenariul în care preşedintele acceptă ulterior un acord şi îşi pierde entuziasmul rămâne un risc pentru imaginea negociatorului.

Jeff Rathke a atras atenţia că scopul lui Vance nu este de a obţine un „acord JD Vance” în sens personal, ci de a negocia „cel mai bun acord la care preşedintele poate fi de acord”. Totuşi, dacă Trump îşi schimbă poziţia după semnarea unui acord, puterea de a arunca vina pe negociator rămâne o ameninţare reală la adresa carierei politice a vicepreşedintelui.

Un debut pe scena internaţională pentru un politician relativ tânăr

La doar 41 de ani, Vance rămâne un personaj relativ nou pe scena relaţiilor internaţionale, după ce şi-a construit profilul naţional în campanii politice recente şi în calitate de senator. Lipsa unor relaţii personale îndelungate cu lideri străini îi poate îngreuna misiunea, mai ales în faţa unor probleme tehnice şi sensibile, precum redeschiderea Strâmtorii Hormuz şi gestionarea programului nuclear iranian.

Totuşi, Vance a fost aruncat în adânc de administraţie pentru a reprezenta interesele preşedintelui într-un dosar extrem de complex. În Islamabad, el trebuie să se concentreze pe obţinerea unui rezultat care să-i permită lui Trump să se prezinte ca un negociator al păcii fără a sacrifica stabilitatea regională sau propriul viitor politic.

Mai multe întrebări rămân deschise: cât de mult va reuşi Vance să păstreze controlul asupra deliberărilor tehnice, cine din echipa sa va gestiona detaliile sensibile ale programului nuclear iranian şi dacă un acord va rezista imprevizibilităţii deciziilor prezidenţiale. Răspunsurile la aceste întrebări vor modela atât cursul negocierilor, cât şi traiectoria politică a vicepreşedintelui în lunile şi anii următori.

Pentru mai multe detalii, consultaţi raportul complet al BBC: BBC News