Israelul pregătește a doua fază a războiului: lovituri asupra depozitelor subterane ale Iranului

Sursa foto: Adevărul

Planificare pentru atacuri asupra buncărelor subterane

Războiul între Israel și Iran pătrunde într-o etapă considerată mult mai periculoasă și delicată de către observatorii militari. După primele zile de confruntări, care au vizat infrastructura militară vizibilă și conducerea regimului de la Teheran, forțele israeliene își concentrează acum atenția asupra unei clase de ținte cu totul diferite: depozitele subterane în care Iranul păstrează rachete balistice și echipamente asociate.

Două surse apropiate operațiunilor militare israeliene au declarat sub protecția anonimatului că avioanele de luptă se pot pregăti pentru lovituri asupra instalațiilor îngropate adânc, destinate stocării armamentului. Informațiile au fost relatate în contextul unei operațiuni despre care oficialii evită, de regulă, să ofere detalii publice, din cauza sensibilității tactice și politice a acțiunilor în curs.

Ce urmărește Israelul în această fază

Conform declarațiilor citate, obiectivul strategic declarat al Israelului în această fază este dublu: pe de o parte, neutralizarea capacității Iranului de a lansa atacuri aeriene asupra teritoriului israelian; pe de altă parte, slăbirea sau eliminarea conducerii Republicii Islamice. Neutralizarea depozitelor subterane, care adăpostesc rachete balistice și infrastructura tehnică aferentă, ar reduce semnificativ resursele pe care Teheranul le poate folosi în atacuri convenționale și în lansări de rachete pe termen scurt și mediu.

Deși operațiunile din primele zile au vizat în special obiective aflate la suprafață şi elemente de comandă, tranziţia către atacuri asupra ţintelor subterane marchează o escaladare în sfera complexităţilor tehnice: găsirea, identificarea şi distrugerea unor instalaţii protejate de mari cantităţi de pământ şi beton necesită mijloace speciale şi riscuri operaţionale crescute.

Contextul începutului confruntărilor

Conflictul a fost declanşat printr-o ofensivă aeriană comună a Israelului şi a Statelor Unite asupra Iranului, iar la finalul săptămânii iniţiale incidentul s-a transformat într-un schimb rapid de atacuri şi riposte regionale. Primele lovituri au avut un impact asupra conducerii iraniene, iar Teheranul a răspuns prin atacuri asupra Israelului, dar şi asupra unor ţinte din regiune, inclusiv din Golful Persic şi din Irak. În paralel, armata israeliană a extins operaţiunile militare asupra unor poziţii din Liban, ca reacţie inclusiv la tiruri din partea militanţilor Hezbollah.

Potrivit informaţiilor militare israeliene, sute de lansatoare de rachete situate la suprafaţă au fost deja distruse în primele faze ale campaniei, reducând astfel ameninţarea imediată la adresa centrelor urbane din Israel. Această fază iniţială a urmărit diminuarea capacităţii iraniene de a efectua atacuri rapide şi vizibile la sol, însă rămâne problema depozitelor bine ascunse, asupra cărora planificatorii israelieni se concentrează acum.

Declaraţii şi comunicări oficiale

Armata israeliană a anunţat, printr-un comunicat oficial din 5 martie, că aviaţia a lovit în cursul nopţii „o infrastructură subterană utilizată de regimul iranian pentru depozitarea rachetelor balistice, precum și instalații de stocare pentru rachete destinate utilizării împotriva aeronavelor”. Această afirmaţie indică faptul că atacurile asupra complexelor îngropate nu sunt doar planificate, ci şi puse în practică cel puţin izolat.

Totuşi, o analiză a comunicatelor publice emise de la începutul operaţiunii comune americano-israeliene din 28 februarie sugerează că armata israeliană nu a confirmat în mod explicit, în toate cazurile, lovituri asupra tuturor instalaţiilor subterane vizate. În anumite cazuri, afirmaţiile oficiale au fost formulate într-un mod mai atent, ceea ce ridică semne de întrebare asupra gradului de detaliu pe care forţele îl comunică publicului în timp ce îşi păstrează libertatea de manevră operaţională.

Estimări diferite ale arsenalului iranian

O chestiune cheie în evaluarea evoluţiei războiului o reprezintă mărimea reală a arsenalului de rachete al Iranului. Estimările variază semnificativ: armata israeliană estima, înainte de izbucnirea conflictului, un stoc de aproximativ 2.500 de rachete, în timp ce alţi analişti plasează cifra mult mai sus, până la 6.000. Această discrepanţă are implicaţii directe asupra duratei şi naturii confruntării: un stoc mai mare înseamnă o capacitate de răspuns susţinută pentru Teheran, chiar şi după pierderi semnificative la suprafaţă.

Dimensiunea arsenalului rămăs ar putea juca, aşadar, un rol decisiv în modul în care se va desfăşura războiul în lunile următoare, influenţând atât calculul strategic israelian, cât şi deciziile politice şi militare ale altor actori regionali şi internaţionali.

Tipuri de arme încă disponibile pentru Iran

Specialişti invocaţi în analiza evenimentelor subliniază faptul că Iranul dispune încă de rachete de croazieră capabile să lovească ţinte terestre. Douglas Barrie, expert al Institutului Internaţional pentru Studii Strategice din Marea Britanie, a afirmat că aceste rachete de croazieră sunt arme de precizie care zboară la altitudine joasă tocmai pentru a evita detectarea de către radar, ceea ce le face dificil de interceptat şi reprezintă o ameninţare persistentă la adresa unor ţinte terestre sensibile.

Aceste capacităţi, care nu depind în totalitate de rachetele balistice greu de neutralizat în subteran, oferă Teheranului mijloace alternative de a răspunde şi de a menţine presiunea militară, chiar şi în condiţiile în care unele rampe de lansare şi depozite sunt lovite şi compromise.

Ritmul operaţiunilor aeriene şi extinderea zonelor atacate

De la 28 februarie, avioanele de luptă israeliene au efectuat misiuni de bombardament practic fără întrerupere, în încercarea de a diminua capacitatea adversarului şi de a atinge obiectivele strategice stabilite la nivel de comandă. Ritmul operaţiunilor s-a intensificat în special după ce militanţii Hezbollah, susţinuţi de Iran, au lansat rachete din Liban asupra Israelului; ca răspuns, forţele aeriene israeliene au lovit poziţii ale Hezbollah, inclusiv în zona Beirutului.

Surse din domeniul securităţii israeliene au relatat că, în anumite misiuni, aceleaşi aeronave au lovit ţinte atât în Iran, cât şi în Liban, în cadrul unei singure rotaţii. Potrivit acestor surse, obiectivul tactic a fost folosirea eficientă a resurselor aeriene: la intrarea în spaţiul aerian iranian se atacau obiective din Teheran sau din vestul Iranului, iar la întoarcere avioanele loveau poziţii ale Hezbollah din Liban.

Reducerea lansărilor iraniene: cauze posibile

Oficiali israelieni şi americani au observat o scădere a numărului lansărilor de rachete balistice şi de drone din Iran după 28 februarie. Ei atribuie această scădere, în parte, succesului loviturilor aeriene asupra rampelor de lansare şi a infrastructurii militare iraniene. Distrugerea acestor facilităţi la suprafaţă ar reduce capacitatea de lansare imediată a unor rachete şi ar complica operaţiunile de desfăşurare rapidă.

Există însă şi o explicaţie strategică alterna­tivă: Teheranul ar putea opta pentru conservarea arsenalului, anticipând un conflict prelungit de uzură. În acest scenariu, Iranul ar încerca să-şi păstreze rachetele pentru momentele în care pot avea cel mai mare impact, evitând risipirea stocurilor prin lansări imediate şi masive care ar putea epuiza rapid resursele disponibile.

Evaluări ale decidenţilor şi ale analiştilor

Eran Lerman, fost adjunct al consilierului pentru securitate naţională al Israelului, a comentat perspectiva planificatorilor militari israelieni, afirmând că speranţa iniţială a fost ca, după primul val de lovituri, sistemul de putere de la Teheran să înceapă să se prăbuşească rapid. „Dar acest lucru nu s-a întâmplat încă”, a declarat el, iar în continuare a subliniat că, „îar cât timp regimul rezistă, capacitățile sale trebuie erodate treptat, tot mai mult.” Această reflecţie surprinde ajustarea strategiei israeliene de la un scenariu de dezintegrări rapide către unul de uzură şi diminuare sistematică a capacităţilor adverse.

Perspectivele exprimate de analişti şi foşti oficiali indică faptul că, pe măsură ce războiul evoluează, planificatorii israelieni vor fi nevoiţi să echilibreze considerentele tactice ale atacurilor cu riscurile strategice şi politice asociate loviturilor asupra obiectivelor subterane, care pot implica pagube colaterale şi complicaţii operaţionale considerabile.

Implicarea regională şi riscul extinderii

De la începutul conflagraţiei, reacţiile regionale au accentuat riscul unei extinderi: atacurile Iranului asupra unor ţinte din Golf şi Irak, lansările din Liban atribuite Hezbollah şi replicile israeliene au format un tablou de escaladare cu potenţial de a include şi alte actori din regiune. În acest context, loviturile asupra depozitelor subterane iraniene nu sunt doar o chestiune militară punctuală, ci şi un element care poate recalibra dinamica regională a conflictului.

În timp ce campania aeriană se intensifică şi se extinde către ţinte mai protejate, fiecare lovitură şi fiecare comunicat oficial vor fi atent evaluate de statele din zonă şi de marile puteri, care urmăresc atât evoluţia militară, cât şi impactul asupra stabilităţii regionale.

Mai multe informaţii despre desfăşurarea iniţială a loviturilor şi obiectivele declarate ale părţilor implicate pot fi consultate în relatările disponibile online: Articolul de referință şi publicaţiile care au preluat detalii despre ţintele subterane, precum The Straits Times.