Criză în fermele de lapte: războiul din Orientul Mijlociu pune în genunchi producătorii români

Sursa foto: Digi24

Un val de presiuni care amenință fermele tradiționale

Fermierii români din sectorul laptelui se confruntă cu o criză complexă, generată în parte de tensiunile și blocajele comerciale din Orientul Mijlociu. Creșterea accelerată a prețurilor la îngrășăminte și scumpirea motorinei au urcat costurile de producție la cote care fac activitatea aproape insuportabilă pentru fermele mici și medii. În acest context, unii agricultori au ales deja să oprească afacerile, iar consumatorii resimt efectele prin scumpirea laptelui la raft cu aproximativ 10%.

Presiunea costurilor: îngrășăminte, motorină și credite

Creșterea costurilor pentru inputuri esențiale, în special îngrășămintele, afectează direct rentabilitatea fermelor de lapte. În paralel, prețul motorinei a sporit cheltuielile cu transportul și operațiunile zilnice, iar multe dintre investițiile anterioare au fost realizate pe baza finanțării bancare. Fermierii povestesc că ajung să lucreze «pentru câțiva bani» pe litrul de lapte: diferențe de 0,05 lei sau 0,10 lei care, la scară mare, nu acoperă salariile angajaților sau ratele la credite.

Fermieri la limită: povești din teren

Există exemple clare ale impactului: un crescător cu 40 de ani de experiență în zootehnie, care a investit semnificativ și a ajuns să dețină 140 de animale, analizează închiderea fermei. Pierderile financiare cauzate de birocrație și investiții care nu se amortizează l-au adus în situația de a nu mai vedea un profit care să-i susțină afacerea.

În Satu Mare, 12 fermieri au renunțat la ferme, iar motivele invocate includ prăbușirea prețului laptelui sub costul real de producție. Un tânăr din domeniu, Flavius Corba, în vârstă de 29 de ani, care a lucrat alături de tatăl său și a început să-și extindă activitatea din 2015, spune că „toată lumea e la pământ” și că nu este sigur cât vor mai rezista. El estimează un preț al litrului de lapte în jurul a 1,40 lei, dar atrage atenția că, indiferent de performanță, pare imposibil ca litrul de lapte să fie produs sub 2 lei fără pierdere.

Volumul necesar pentru a rămâne în industrie

Un alt element frecvent menționat este presiunea pentru a crește exploatațiile la dimensiuni mari. Mulți fermieri afirmă că o fermă cu 200 de vaci nu mai este suficientă pentru a atinge eficiența economică; se vorbește despre necesitatea unor efective mult mai mari — 1.000, 2.000 sau chiar 12.000 de capete — pentru a face investitițiile rentabile. Această realitate pune fermierii mici într-o situație dificilă: fie se alătură unor structuri mai mari, fie riscă falimentul individual.

Piața europeană și blocajele din Strâmtoarea Ormuz

Nu doar factorii de cost locali au contribuit la criză. Exporturile europene de lactate au fost afectate de tensiunile din Strâmtoarea Ormuz, iar livrările către țările din Golful Persic au scăzut considerabil. Estimările arată că între 10% și 15% din producția europeană de lactate — inclusiv brânzeturi și cașcavaluri — mergea spre aceste piețe. Oprirea sau reducerea exporturilor către regiune a lăsat pe piața internă cantități considerabile de materie primă, ceea ce a pus presiune suplimentară pe prețuri și pe lanțurile de distribuție.

Ca urmare, procesatorii au redus achizițiile și au ajustat producția. Exemple din cooperativă arată că, deși anul trecut s-au livrat 1.250.000 ml de lapte pe lună, contractele noi au fost semnate doar pentru 70% din acea cantitate. Această diminuare cantitativă afectează direct planificarea fermierilor și capacitatea lor de a-și acoperi costurile fixe.

Problema României nu este doar producția, ci și lipsa procesării

Pe lângă suprasaturația temporară a pieței europene, România se confruntă cu o vulnerabilitate structurală: lipsa capacităților de procesare, în special absența unei fabrici de lapte praf. Țări din regiune au dezvoltat astfel de facilități, ceea ce le permite să proceseze materie primă și să exporte produse cu valoare adăugată. În acest context, Polonia apare drept un lider regional, fiind menționată în topul celor cinci state din Uniunea Europeană pentru activitatea sa de procesare și export.

Ucraina, înainte de izbucnirea războiului, producea cantități mari de lapte și produse lactate, iar vecinii bulgari și Republica Moldova au, de asemenea, activități în sector, deși la scări și în condiții diferite. În lipsa unor capacități interne robuste de procesare, producția românească rămâne expusă la șocuri ale pieței internaționale și la fluctuații de cerere externă.

Contracte diminuate și marje infime

Fermierii descriu situația contractuală ca fiind din ce în ce mai instabilă. Procesatorii, confruntați cu scăderea cererii externe și cu prețuri volatile, reduc cantitățile contractate și revizuiesc termenele. O consecință directă este funcționarea unor ferme „pe marje minime”, în care fiecare variație minoră a costurilor se traduce prin pierdere. Mulți spun că, în ultimă perioadă, fluctuațiile de preț au fost atât de mari încât au determinat abandonul unor exploatații.

Declarațiile fermierilor arată că livrările la ferme sunt adesea evaluate doar la câțiva bani pe litru, iar pentru a acoperi cheltuielile curente trebuie realizate volume semnificative. Lipsa stabilității financiare și contractuale îi împinge pe mulți să ia decizii drastice, de la reducerea activității la închiderea definitivă.

Impactul asupra consumatorului și perspectivele pe termen scurt

Pe lângă efectele asupra producătorilor, consumatorul final simte deja consecințele prin majorarea prețului laptelui la raft, estimată la aproximativ 10%. Această creștere reflectă transferul parțial al costurilor către piața finală, dar nu rezolvă problema structurală a industriei.

Pe termen scurt, perspectivele rămân incerte. Reducerea achizițiilor de către procesatori, împreună cu blocajele de export și scumpirea inputurilor agricole, creează o combinație de factori care pune presiune pe fermele care nu pot scala eficient producția. În acest context, soluțiile punctuale sunt limitate, iar schimbările necesită intervenții atât în lanțul de procesare, cât și sprijin financiar sau politici care să atenueze volatilitatea prețurilor.

Semne de alarmă și decizii dificile

Poveștile fermierilor redau gravitatea situației: cei care au muncit o viață întreagă pentru a construi efective și investiții se văd forțați să regândească viitorul afacerilor lor. Întrebarea „Din ce mai trăiești?” exprimă disperarea unor profesioniști ai branșei, confruntați cu o piață care pare să favorizeze volumul foarte mare și concentrarea producției în marile exploatații.

Pentru o țară în care agricultura joacă un rol important în economie și în comunitățile rurale, efectele sociale pot fi însemnate dacă fermele continuă să se închidă sau să-și reducă activitatea. În absența unor măsuri complementare — dezvoltarea capacităților de procesare, politici care să stabilizeze piața și facilități de acces la finanțare adaptate riscurilor sectorului — mulți producători vor rămâne vulnerabili la șocuri externe precum cele generate de conflictul din Orientul Mijlociu.

Pentru detalii suplimentare, materialul original poate fi consultat la Criză în fermele de lapte din România.