Olanda şi săptămâna de lucru de patru zile: beneficii reale sau o provocare pentru viitor?

Sursa foto: Bbc

O schimbare liniştită care a devenit obişnuinţă

În ultimii ani, Olanda a adoptat aproape fără zgomot modelul săptămânii de lucru de patru zile. Exemple precum agenţia de branding Positivity Branding din Amsterdam, care a redus programul la patru zile fără scădere salarială şi fără mărirea orelor în cele patru zile de lucru, au atras atenţia internaţională. Fondatorii Gavin Arm şi Bert de Wit au implementat acest model în 2019, menţionând că motivele au fost legate de echilibrul între viaţa profesională şi cea personală şi de dorinţa de a nu regreta momentele petrecute alături de familie.

La Positivity Branding, angajaţii lucrează 32 de ore pe săptămână, opt ore pe zi, iar această organizare nu a venit cu cerinţa de a recupera timp în zilele de lucru. „Echilibrul între viaţa profesională şi cea personală a stat la baza deciziei”, spune Bert de Wit, respingând ideea că angajaţii „muncesc mai puţin pentru aceiaşi bani”. El subliniază mai degrabă o schimbare de mentalitate: „Lucrăm mai inteligent, nu mai mult”.

Percepţii ale angajaţilor şi managerilor

Pentru Marieke Pepers, chief people officer la firma de software Nmbrs, modelul cu o zi liberă pe săptămână a devenit rutina personală: ea îşi ia vinerea liberă şi spune că primeşte cele mai bune idei în timpul plimbărilor cu câinele. „Nimeni nu mă aşteaptă, mă inspir, sunt într‑un loc mai bun, şi compania este la fel”, explică ea. De când au trecut la săptămâna de lucru redusă, Nmbrs înregistrează scădere a absenteismului din motive de boală şi creştere a retenţiei personalului.

Totuşi, tranziţia nu a fost uşoară: Pepers spune că a trebuit să convingă investitorii şi să depăşească scepticismul intern. Unii angajaţi au recunoscut iniţial dificultatea de a-şi termina sarcinile într‑un program prescurtat: „Nu sunt deja capabil să îmi termin munca în cinci zile”, era o reacţie comună. Răspunsul companiei a fost o prioritizare extrem de critică a activităţilor şi reducerea numărului de întâlniri.

O adoptare largă în societate şi în companii mari

Săptămâna de lucru de patru zile nu mai este doar apanajul firmelor mici sau al start‑upurilor. În Olanda, această practică a pătruns în mod obişnuit în multe sectoare, iar şi companii mari au adoptat variante ale ei. Cel mai mare sindicat din ţară, FNV, continuă să facă lobby guvernului pentru a recomanda oficial modelul, iar legislaţia actuală le permite deja angajaţilor să solicite reducerea orelor de muncă.

Date şi context economic

Statistica arată că angajaţii olandezi lucrează în medie 32,1 ore pe săptămână, cel mai scăzut nivel din Uniunea Europeană şi sub media blocului de 36 de ore. În acelaşi timp, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor al Olandei rămâne printre cele mai ridicate din Europa şi se situează aproape de vârful statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Aceste date contestă ipoteza că economiile bogate trebuie să se bazeze pe ore lungi de muncă pentru a rămâne competitive. Totuşi, specialiştii atrag atenţia că succesul aparent nu garantează sustenabilitatea pe termen lung.

Întrebările privind sustenabilitatea

Daniela Glocker, economistă responsabilă de dosarul Olanda la OCDE, observă că deşi Olanda are productivitate ridicată şi ore de lucru mai puţine, „în ultimii 15 ani productivitatea nu a crescut”. Concluzia ei este clară: dacă olandezii vor să-şi menţină calitatea vieţii, trebuie să crească productivitatea sau oferta de muncă.

Prin „creşterea ofertei de muncă”, Glocker se referă fie la faptul că lucrătorii existenţi produc mai multe bunuri şi servicii pe zi, fie la creşterea numărului de persoane active pe piaţa muncii, de exemplu prin sporirea imigraţiei. Între timp, Olanda are cel mai mare procentaj de lucrători part‑time din OCDE: aproape jumătate dintre angajaţi lucrează mai puţin decât normă întreagă.

Factorii care descurajează orele suplimentare

Salariile mai mari relative şi modul în care sistemul de taxe loveşte la nivelul mediu de venit fac ca orele suplimentare să fie mai puţin atractive pentru multe familii, care preferă să facă schimb între venit şi timp liber. Analiza guvernamentală notează că trei din patru femei şi unul din patru bărbaţi lucrează mai puţin de 35 de ore pe săptămână.

Sindicatele susţin că „o zi în minus” poate fi benefică pentru energie, productivitate şi societate în ansamblu şi că normalizarea tiparelor de lucru cu patru zile poate menţine în piaţa muncii persoane care altfel ar renunţa. Totuşi, OCDE atrage atenţia asupra unor tensiuni tot mai mari: Olanda, ca multe state dezvoltate, are o populaţie îmbătrânită, iar pe măsură ce tot mai mulţi se pensionează, numărul persoanelor active scade.

Nicolas Gonne, economist la OCDE, pune problema direct: „Olandezii sunt bogaţi şi muncesc mai puţin – dar cât de sustenabil este acest lucru? Putem face doar atât cu atât de puţini lucrători”. Soluţia sugerată este extinderea ofertei de muncă.

Implicarea femeilor pe piaţa muncii

Un drum către sporirea ofertei de muncă ar putea fi creşterea ratei femeilor care lucrează cu normă întreagă. Deşi ocuparea forţei de muncă feminine este ridicată, mai mult de jumătate dintre femeile olandeze lucrează part‑time, aproximativ de trei ori mai mult decât media OCDE.

Accesul la servicii de îngrijire a copiilor la preţuri accesibile rămâne o barieră majoră. De asemenea, taxele ridicate şi sistemele complexe de beneficii pot descuraja, în special al doilea venit dintr‑o familie, să sporească numărul de ore lucrate. Peter Hein van Mulligen, de la Oficiul Naţional de Statistică al Olandei (CBS), vorbeşte despre un „conservatorism instituţionalizat” adânc înrădăcinat în societatea olandeză, care acţionează ca o barieră în calea participării pe scară largă a femeilor.

Un studiu din 2024 arată că o treime dintre olandezi consideră că mamele cu copii foarte mici (de până la trei ani) ar trebui să lucreze cel mult o zi pe săptămână, iar aproape 80% cred că trei zile pe săptămână reprezintă plafonul. Pentru taţi, aceste procente sunt semnificativ mai mici: 5% consideră o zi maximă, iar 29% consideră trei zile ca fiind limita.

Perspective sindicale şi sectoriale

Yvette Becker, din partea sindicatului FNV, susţine că o săptămână de lucru redusă poate contribui la închiderea disparităţii de gen: „Câştigi productivitate prin absenteism mai redus”. Sindicaliştii văd în model şi o modalitate de a face locuri de muncă mai atractive în sectoarele care se confruntă cu penurii de personal, precum educaţia şi sănătatea.

De exemplu, la Positivity Branding, Bert de Wit crede că această abordare poate face angajarea mai atractivă în profesii cu deficit de personal şi poate contribui la creşterea productivităţii: „Ar putea fi o modalitate de a face acele profesii mult mai atractive şi de a readuce productivitatea sus”. Gavin Arm rezumă motivaţia personală: „Eşti mai fericit? Te bucuri mai mult de viaţă? Asta e cu adevărat ce contează”.

Ce spun cifrele despre ore, productivitate şi bunăstare

Olanda combină un număr redus de ore lucrate cu un nivel ridicat de produs intern brut pe cap de locuitor. Această combinaţie a stârnit interesul internaţional, fiind citată drept exemplu care sfidează legătura tradiţională între ore lungi de muncă şi prosperitate economică. Cu toate acestea, faptul că productivitatea nu a înregistrat creşteri semnificative în ultimul deceniu şi jumătate, conform observaţiilor experţilor OCDE, indică faptul că modelul se confruntă cu provocări structurale.

Pe termen lung, menţinerea nivelului de trai fără o creştere a productivităţii sau fără extinderea forţei de muncă va deveni dificilă, mai ales în faţa unor tendinţe demografice precum îmbătrânirea populaţiei.

Şansa unei schimbări culturale

Implementarea unei săptămâni de patru zile nu înseamnă pur şi simplu tăierea orelor: implică o schimbare culturală, o revizuire a modului în care sunt prioritizate sarcinile şi gestionate întâlnirile. Marieke Pepers subliniază importanţa prioritizării şi a unei organizări stricte a muncii pentru ca reducerea zilelor să nu ducă la scăderea performanţei.

Mai mult, reputaţia Olandei ca societate care preţuieşte timpul liber şi bunăstarea explică, în parte, de ce astfel de practici au putut fi implementate la scară largă. Totuşi, opinia publică exprimată în studii recente arată că aşteptările tradiţionale privind rolurile de gen rămân puternice, ceea ce limitează potenţialul creşterii ofertei de muncă prin sporirea orelor femeilor.

De la pilot la normalitate

Experienţele companiilor olandeze sugerează că, pentru a face trecerea cu succes la patru zile lucrătoare fără pierdere de productivitate, sunt necesare măsuri concrete: comunicare clară cu investitorii, prioritizarea activităţilor, reducerea întâlnirilor şi acceptarea faptului că nu toate sarcinile trebuie făcute în acelaşi mod. În plus, în contextul unor sectoare cu deficit de personal, modelul poate spori atractivitatea profesiilor şi poate contribui la retenţia angajaţilor.

Întrebările rămase deschise

Chiar dacă în prezent Olanda pare să combine timp liber generos cu performanţe economice bune, întrebarea esenţială rămâne dacă acest echilibru este scalabil şi sustenabil. Pe de o parte, există beneficii clare pentru bunăstarea angajaţilor şi pentru anumite indicatori organizaţionali, precum absenteismul şi retenţia. Pe de altă parte, limitările demografice şi lipsa creşterii productivităţii la nivel macro ridică semne de întrebare privind capacitatea ţării de a susţine pe termen lung acest model fără ajustări structurale.

Pe măsură ce discuţia continuă, Olanda rămâne un laborator viu pentru politici de muncă inovatoare. Dacă alte ţări vor privi cu atenţie la experienţa olandeză sau vor încerca modele similare, rămâne de văzut ce lecţii vor fi preluate şi cum vor fi adaptate la contexte sociale şi economice diferite.

Sursele oficiale de date privind orele de muncă şi PIB menţionate în analiză pot fi consultate aici: Eurostat – Ore reale şi obişnuite de lucru şi World Bank – PIB pe cap de locuitor.